Lucrările pe secțiunea Margina–Holdea a autostrăzii A1 Lugoj–Deva au ajuns la un stadiu fizic de aproximativ 60%, potrivit datelor transmise de directorul general al CNAIR, Cristian Pistol. Pe cei 9,13…
Teama de a nu fi crezuți, frica de judecată și lipsa unor mecanisme de raportare adaptate mediului digital îi determină pe mulți copii din România să nu reclame situațiile de…
Ministerul Apărării Naționale a anunțat că procesul de implementare a programului SAFE continuă, însă negocierile cu partenerii industriali europeni sunt marcate de verificări tehnice și juridice complexe, menite să protejeze…
O aeronavă F-16 aparținând Forțelor Aeriene Române, aflată în misiune de Poliție Aeriană Întărită în zona baltică, a interceptat și doborât marți, 19 mai, o dronă care a pătruns în…
Militarii răniți grav în urma exploziei produse duminică într-un poligon de distrugere a muniției de la marginea municipiului Botoșani au fost transferați de urgență în Belgia, în cadrul unei misiuni…
Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) își exprimă „profunda îngrijorare” față de direcția anunțată de Ministerul Mediului privind Programul Rabla 2026, susținând că măsurile propuse riscă să limiteze opțiunile…
Alexandru, băiatul în vârstă de cinci ani dispărut în urmă cu două zile din localitatea Șebeșul de Jos, a fost găsit miercuri, 13 mai, în urma unei ample operațiuni de…
Județul Ialomița prin Consiliul Județean Ialomița aduce la cunoștința publicului intenția de a atribui contracte de finanțare nerambursabilă de la bugetul propriu pentru activităţi sportive din cadrul programului sportiv de…
Recepția oficială programată pentru sâmbătă, 9 mai 2026, la Palatul Cotroceni, cu prilejul Ziua Europei, a fost anulată, a anunțat miercuri Administrația Prezidențială. Potrivit instituției, evenimentul urma să înceapă la…