Anunțuri

Nati Meir, care a fost condamnat la 11 ani de închisoare pentru înșelăciune, trafic de influență și luare de mită, a fost adus în România. Escorta l-a transportat din Grecia…
Un bărbat de 68 de ani este cercetat penal deoarece a acroșat un pieton și apoi a condus mașina deși victima a rămas agățată de capotă. De asemenea, șoferul a…
Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea şi S.C. Romprest Energy S.R.L. anunţă că, în data de 12 decembrie 2024, se va realiza colectarea gratuită a deşeurilor voluminoase şi deşeurilor de echipamente electrice…
Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac se va redeschide pe 20 decembrie. Totuși, inaugurarea oficială va fi în ianuarie, în prezența ambasadorului Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei…
Un operator aerian a fost amendat de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Ilfov pentru întârzierea unui zbor charter spre Egipt. Comisarii din Ilfov au făcut marți, 10 octombrie, verificări pe…
Unitatea Administrativ Teritorială – Județul Buzău demarează procedura de selecție de partener/parteneri în vederea încheierii unor acorduri de parteneriat în scopul administrării în parteneriat cu ANANP a următoarelor arii naturale…
Un atac cibernetic de proporții a vizat Compania Electrica. Incidentul a avut loc luni. Specialiștii companiei au activat toate protocoalele stabilite în acest caz. Compania Electrica a anunţat atacul cibernetic…
România este solidară cu poporul georgian în lupta pentru un viitor european, a transmis Ministerul Afacerilor Externe. Mesajul a fost trimis pe rețelele sociale. „În calitate de membru al UE,…
Două sectoare ale Drumului Expres Craiova-Pitești, inaugurate în noiembrie. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că joi, 29 noiembrie, se deschid traficului 20 de kilometri între Colonești și Albota, iar…

Cele mai citite

Error: No articles to display