Florin Gheorghiu

Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați, a participat la sesiunea inaugurală a evenimentului „Intelligent Money Academy”, desfășurat în Galați, care a reunit peste 200 de antreprenori, specialiști și traineri din întreaga regiune.

Evenimentul, organizat de Antena 3 CNN și IMM România, cu sprijinul Consiliului Județean Galați, a fost prezentat drept o inițiativă majoră pentru dezvoltarea mediului de afaceri, poziționând orașul drept un pol regional al antreprenoriatului din Moldova.

Potrivit lui Costel Fotea, interesul ridicat pentru educația financiară și parteneriatele de business confirmă nevoia unor astfel de platforme de dialog și formare. „Astfel de inițiative aduc împreună idei, soluții și parteneriate care pot genera proiecte concrete pentru dezvoltarea județului”, a declarat acesta.

La eveniment au participat și reprezentanți ai unor instituții precum ADR Sud-Est, ANOFM și UNSAR, care au discutat despre direcțiile de dezvoltare economică și oportunitățile de finanțare disponibile.
Participanții au avut acces la sesiuni aplicate și workshopuri pe teme diverse, de la fonduri europene și finanțe, până la energie, securitate cibernetică și resurse umane.

Organizatorii anunță că „Intelligent Money Academy” își propune să devină una dintre cele mai influente platforme de educație financiară și antreprenorială din România, urmând să fie prezentă pe parcursul anului 2026 în mai multe orașe, inclusiv Craiova, Alba Iulia, Suceava și Ploiești.
Evenimentul de la Galați marchează un prim pas în consolidarea unei rețele naționale dedicate sprijinirii antreprenorilor și dezvoltării economice regionale.

Vicepremierul și ministrul interimar al Agriculturii, Tánczos Barna, a declarat marți că există „o mare probabilitate” ca moțiunea de cenzură inițiată de Partidul Social Democrat și Alianța pentru Unirea Românilor împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan să fie adoptată.

Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă susținute cu ocazia preluării mandatului interimar la Ministerul Agriculturii, în contextul intensificării tensiunilor politice de la nivel guvernamental.

„Săptămâna viitoare avem moțiune de cenzură cu certitudine. Cu mare probabilitate moțiunea de cenzură o să treacă, Guvernul o să fie schimbat”, a afirmat Tánczos Barna.
Acesta a subliniat că anunțul privind un demers comun al PSD și AUR crește șansele adoptării moțiunii, ceea ce ar duce la căderea actualului Executiv.

Vicepremierul a precizat că, în eventualitatea în care moțiunea va fi votată, vor începe negocieri pentru formarea unei noi majorități parlamentare, fără a exclude niciuna dintre variantele posibile.
„Noua majoritate poate fi cea care s-a creat pentru a dărâma Guvernul sau poate fi o altă majoritate. În momentul de față, toate opțiunile sunt pe masă”, a explicat oficialul.
Luni, PSD și AUR au anunțat inițierea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Ilie Bolojan, iar marți au finalizat textul acesteia, în care acuză actualul Executiv de deteriorarea situației economice și sociale.

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni, 27 aprilie, după ședința Biroului Permanent Național, că social-democrații au decis în unanimitate să susțină și să voteze moțiunea de cenzură care urmează să fie depusă în Parlament.

În acest context, liderul PSD a făcut și un apel către reprezentanții partidului aflați în funcții numite la nivel guvernamental, solicitându-le să își prezinte demisiile înainte de dezbaterea moțiunii.

„Le cer secretarilor de stat ai PSD și prefecților PSD să își prezinte demisiile în perioada următoare, astfel încât, în momentul în care vom avea moțiunea de cenzură depusă, lucrurile să fie cât se poate de clare și să nu existe discuții legate de apartenența la arcul guvernamental”, a declarat Grindeanu, la Parlament.

Acesta a adăugat că demisiile ar trebui depuse într-un termen rezonabil, pentru a nu afecta funcționarea administrației publice.

Printre prefecții susținuți de PSD se numără și Andreea Anamaria Naggar, numită în funcție cu sprijinul social-democraților, în contextul reorganizărilor politice din teritoriu.

Grindeanu a mai precizat că, în momentul depunerii moțiunii de cenzură — estimată pentru „zilele următoare” —, toți secretarii de stat și prefecții PSD ar trebui să aibă deja demisiile redactate.

Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a anunțat dotarea laboratorului de imagistică din cadrul Spitalul Municipal „Anton Cincu” Tecuci cu un osteodensitometru de ultimă generație, echipament care permite diagnosticarea rapidă și precoce a osteoporozei și a altor afecțiuni ale sistemului osos.

Investiția face parte dintr-un proiect amplu derulat de Consiliul Județean Galați, cu o valoare totală de aproximativ 15 milioane de lei, finanțat prin Programul Sănătate. În cadrul acestuia, ambulatoriul unității medicale din Tecuci a fost dotat cu 54 de echipamente medicale și accesorii moderne, destinate cabinetului de neurologie, laboratorului de analize și celui de imagistică.

Osteodensitometria (DEXA) este o investigație imagistică neinvazivă, rapidă și nedureroasă, considerată standardul de referință pentru măsurarea densității minerale osoase și pentru diagnosticarea osteoporozei. Aparatul utilizează raze X cu o doză foarte redusă de radiații, inferioară celei folosite în cazul unei radiografii pulmonare, și evaluează rezistența oaselor, în special la nivelul șoldului și coloanei vertebrale, precum și riscul de fracturi.

Potrivit autorităților, investigațiile sunt recomandate în special femeilor cu vârsta de peste 50–65 de ani, dar și persoanelor cu risc crescut de fracturi. Testele pot identifica inclusiv osteopenia și permit monitorizarea eficienței tratamentelor pentru întărirea sistemului osos.
Noua dotare vine în sprijinul celor aproximativ 120.000 de locuitori din Tecuci și din localitățile învecinate, care beneficiază astfel de servicii medicale la standarde ridicate.

PSD și AUR au anunțat luni că vor iniția împreună o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan.

Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă comune susținute de Marian Neacșu și Petrișor Peiu, care au precizat că demersul este în curs de pregătire.

„S-a decis ca noi să ne ocupăm de partea tehnică a unei moțiuni de cenzură. Abordarea politică va fi stabilită de președinții celor două partide, probabil pe parcursul acestei zile”, a declarat Marian Neacșu.

La rândul său, Petrișor Peiu a confirmat colaborarea dintre cele două formațiuni politice. „Facem un demers comun de redactare a unei moțiuni de cenzură (...) cu scopul de a demite Guvernul Bolojan”, a afirmat acesta.
Potrivit celor doi lideri, moțiunea de cenzură ar putea fi dezbătută în Parlament la începutul lunii mai.

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a lansat în consultare publică un ghid care propune utilizarea soluțiilor bazate pe natură și a infrastructurilor verzi pentru prevenirea și gestionarea riscului la inundații.

Potrivit unui comunicat transmis de instituție, proiectul de ordin vizează aprobarea „Ghidului privind promovarea, selecția, evaluarea și integrarea soluțiilor bazate pe natură și a infrastructurii verzi în proiectele de gestionare a riscului la inundații”, document adaptat specificului din România.

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că ghidul include exemple concrete de intervenții aplicabile la nivel național, precum refacerea zonelor umede, împădurirea terenurilor vulnerabile, reconectarea râurilor la luncile inundabile sau crearea unor zone de retenție naturală a apei.

„Aceste soluții au rolul de a reduce volumul și viteza scurgerii apei în perioadele de precipitații extreme”, a precizat ministrul.
Documentul propune o schimbare de abordare, punând accent pe prevenție și pe utilizarea ecosistemelor pentru diminuarea impactului fenomenelor meteo severe, în paralel cu modernizarea infrastructurii hidrotehnice existente.
Totodată, ghidul oferă autorităților publice criterii de selecție, metode de evaluare economică și modele de implementare a soluțiilor verzi în proiectele de investiții.
Reprezentanții ministerului subliniază că soluțiile bazate pe natură nu înlocuiesc lucrările clasice, ci le completează, contribuind la un echilibru între intervențiile rapide și cele cu beneficii pe termen lung.
Inițiativa este aliniată politicilor europene privind gestionarea resurselor de apă și adaptarea la schimbările climatice, facilitând, în același timp, accesul la finanțări pentru proiecte de profil.

Demisiile miniștrilor PSD marchează începutul unei noi crize politice la vârful Guvernului, după ce social-democrații au anunțat oficial retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan. Decizia vine pe fondul tensiunilor din coaliție și al nemulțumirilor legate de direcția economică și politică a Executivului.

Potrivit unui comunicat transmis de partid, gestul miniștrilor este unul „asumat politic”, menit să formalizeze ruptura dintre PSD și actualul șef al Guvernului. Social-democrații susțin că, în lipsa unei majorități parlamentare, premierul nu mai are legitimitatea democratică necesară pentru a conduce Executivul.

„Din acest moment, Guvernul funcționează fără susținere parlamentară solidă, ceea ce afectează capacitatea de a adopta măsuri esențiale pentru economie și pentru cetățeni”, transmit reprezentanții PSD, care invocă și prevederile constituționale privind exercitarea suveranității.

Formațiunea mai atrage atenția că menținerea unui guvern minoritar într-un context economic dificil – marcat de inflație ridicată, scăderea consumului și încetinirea producției – ar putea avea consecințe grave asupra stabilității țării. În acest sens, PSD consideră că schimbarea Executivului este „necesară și inevitabilă”.

Cu toate acestea, liderii partidului resping ideea unei retrageri totale de la guvernare. PSD anunță că este dispus să participe la formarea unui nou cabinet „pro-european”, cu un premier capabil să colaboreze eficient cu o majoritate parlamentară funcțională.

Până la instalarea unui nou Guvern, social-democrații promit că vor asigura sprijinul în Parlament pentru proiectele considerate strategice, precum aderarea României la OCDE sau implementarea programelor finanțate prin PNRR.

În plan administrativ, miniștrii demisionari își vor continua atribuțiile până la finalizarea procedurilor legale de vacantare a funcțiilor. Totuși, aceștia nu vor mai participa la ședințele de Guvern, urmând ca reprezentarea ministerelor să fie asigurată de secretari de stat desemnați de partenerii din coaliție.

Două niveluri ale parcării supraetajate din fața terminalului Sosiri al Aeroportul Internațional Henri Coandă vor fi închise temporar începând de joi, 23 aprilie, ca urmare a unor lucrări de modernizare și consolidare, a anunțat Compania Națională Aeroporturi București.

Potrivit CNAB, parcarea, construită în 2003, prezintă degradări semnificative la nivel structural și al finisajelor, inclusiv din cauza infiltrațiilor. Lucrările, estimate să dureze aproximativ 10 luni, vor include consolidarea fundațiilor, montarea de cadre metalice cu amortizori, refacerea hidroizolațiilor și a instalațiilor electrice, precum și înlocuirea elementelor de fațadă.

În prima etapă a proiectului, vor fi închise cele două niveluri superioare ale parcării, iar pasagerii vor putea utiliza doar zona de la parter. Reprezentanții companiei recomandă utilizarea parcării din proximitatea terminalului Plecări, în contextul reducerii numărului de locuri disponibile.

Lucrările vor aduce și modificări în ceea ce privește accesul la aeroport. Începând de joi, ora 00:00, zona de preluare pentru serviciile de ride-sharing va fi relocată la terminalul Plecări. De asemenea, autobuzele liniilor 100 și 442 nu vor mai opri la Sosiri, urmând să utilizeze exclusiv stația comună de la Plecări până la finalizarea intervențiilor. Stația de taxi rămâne în fața terminalului Sosiri.

Aeroportul dispune în prezent de 2.226 de locuri de parcare, iar închiderea celor două niveluri va reduce capacitatea cu aproximativ 400 de locuri. CNAB a precizat că, pentru suplimentarea capacității, o nouă parcare cu 1.019 locuri, dispusă pe patru niveluri, urmează să fie dată în folosință până la finalul anului.

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că a transmis spre avizare interministerială un proiect de ordonanță de urgență care prevede incriminarea tăierii abuzive a arborilor din spațiile verzi urbane.

Potrivit acesteia, actul normativ vizează situațiile în care sunt afectate suprafețe extinse de vegetație, propunând ca distrugerea sau defrișarea spațiilor verzi de peste un hectar să fie încadrată drept infracțiune, inclusiv atunci când acestea se află în intravilan sau pe proprietăți private.
„Am trimis la avizare proiectul de Ordonanță de Urgență care face din distrugerea sau tăierea arborilor, chiar și din proprietate privată, infracțiune, dacă sunt distruse spații verzi mai mari de un hectar”, a transmis ministra într-o postare publică.

Oficialul a făcut referire la cazuri recente care au generat reacții în spațiul public, menționând situația din Parcul IOR. „Pe scurt: ce s-a întâmplat în parcul IOR, dacă se mai repetă și în alte parcuri, să fie sancționat cu închisoarea”, a precizat Buzoianu.

Ministra Mediului a subliniat că inițiativa vine în contextul deficitului de spații verzi din orașe și al presiunilor exercitate de dezvoltările imobiliare. „Orașele noastre și-așa au prea puține spații verzi. Haideți să nu le mai lăsăm pradă mafiei imobiliare”, a mai declarat aceasta.
Proiectul urmează să fie analizat de celelalte ministere înainte de o eventuală adoptare de către Guvern.

Deputatul Viorica Sandu a anunțat că a votat în Camera Deputaților o măsură menită să corecteze o prevedere care, potrivit acesteia, a afectat direct pacienții vulnerabili. Noua reglementare prevede că prima zi de concediu medical va fi plătită pentru anumite categorii de pacienți.

Potrivit declarațiilor făcute de Viorica Sandu, beneficiari ai acestei modificări sunt pacienții oncologici, bolnavii cronici, persoanele incluse în programele naționale de sănătate, dar și pacienții spitalizați sau cei care se confruntă cu urgențe medico-chirurgicale.

„Prima zi de concediu medical nu va mai însemna o penalizare pentru cei care sunt cu adevărat bolnavi. Pentru aceste categorii vulnerabile, această zi va fi plătită”, a transmis deputatul Viorica Sandu.

Aceasta a criticat regula anterioară, susținând că aceasta i-a pus pe mulți români în situația de a alege între sănătate și venituri.

„Pentru mulți români, regula anterioară a însemnat o alegere nedreaptă: să meargă bolnavi la muncă sau să piardă bani. Asta nu este protecție socială, ci o presiune pusă exact pe cei mai vulnerabili”, a declarat deputatul Viorica Sandu.

În opinia sa, concediul medical ar trebui să fie o formă reală de protecție socială, nu una „acordată cu jumătate de măsură”, subliniind impactul nu doar asupra pacientului, ci și asupra colectivității.

Viorica Sandu a descris votul din Parlament drept „un pas corect”, însă a subliniat că sistemul de sănătate și protecție socială are încă nevoie de reforme.

„Sănătatea nu trebuie condiționată de venit. Mai avem de construit un sistem care să îi respecte cu adevărat pe cei aflați în suferință”, a mai precizat deputatul.