Alin Popoviciu: Republica Filipine vrea să intre pe piața românească cu fructe tropicale și snacks-uri sănătoase din fructe exotice uscate Recomandat

Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alin Popoviciu, l-a primit la Palatul Administrativ Timișoara pe Noel Eugene Eusebio Servigon, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Filipine, prilej cu care au discutat despre inițierea unor legăturilor economice mai puternice, despre încurajarea turismului și posibile schimburi educaționale.
România și Filipine sunt parteneri apropiați, iar cetățenii români pot călători în Filipine fără viză pentru perioade scurte, facilitând astfel atât turismul, cât și schimburile comerciale. În prezent, în România, antreprenori filipinezi derulează în general afaceri de mici dimensiuni, axate pe produse care concurează cu cele fabricate în China. Situația s-ar putea schimba odată cu organizarea unor misiuni economice care să le permită investitorilor din zona corporate să înțeleagă mai bine mediul de afaceri din România și condițiile oferite de spațiul economic european.
Programul Ambasadorului Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Filipine include și întâlniri cu reprezentanții mediului universitar din Timiș, astfel încât viitoarele schimburi academice, atât cele pentru studenți, cât și cele pentru cadre didactice, să răspundă nevoilor și așteptărilor ambelor părți, română și filipineză.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.