Schimb de experiență între administrația Bucureștiului și cea din landul Baden-Württemberg Recomandat

Ion_Adamescu Joi, 03 Octombrie 2024 0

Primarul capitalei, Nicușor Dan a primit la sediul Primăriei Municipiului București, vizita unei delegații germane, conduse de Dr. Andre Baumann, secretar de stat în Ministerul Mediului, Protecției Climatice și Sectorului Energiei Baden-Württemberg. Alături de acesta s-au aflat oficiali din Parlamentul landului Baden-Württemberg, ai Ministerul Mediului Protecției Climatice și Sectorului Energiei Baden-Württemberg și reprezentanți ai Ambasadei Germaniei la București.

Specialiștii Primăriei Capitalei prezenți la întâlnire, au discutat cu oaspeții despre protecția mediului, absorbția fondurilor europene pentru modernizarea sistemului centralizat de încălzire, metode alternative de încălzire centralizată, cum ar fi pompele de căldură sau sisteme de încălzire geotermală.

„Am explicat membrilor delegației germane măsurile pe care le implementăm și pe care le vom implementa pentru combaterea poluării din Capitală (cum ar fi înnoirea parcului auto al STB, benzi unice dedicate transportului în comun, reabilitarea liniilor de tramvai, semaforizarea inteligentă etc.) iar aceștia au împărtășit din experiența lor în ceea ce privește modernizarea sistemului de termoficare”, a precizat Nicușor Dan, după eveniment.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.