Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare, a transmis, spre certificare și rambursare, o declarație de cheltuieli în valoare de 2 miliarde lei,…
Localitățile Gheorghe Lazăr, Scânteia, Valea Ciorii, Cosâmbești, Bucu și Mărculești s-au reunit sub ADI Lunca Ialomiței și au primit finanțare în cadrul programului Anghel Saligny pentru proiectul “Înființare sistem inteligent…
Inspectoratul General pentru Imigrări anunță că peste 140 de străini au fost introduși în centrul de custodie publică Otopeni. Străinii au fost descoperiți fără forme legale în acest an. Cei…
Ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse, Natalia Intotero, anunță că România este prima țară din Uniunea Europeană care a transmis Comisiei Europene ”Raportul Bienal pentru Implementarea Garanției pentru Copii”.…
Ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului a participat săptămâna trecută la ședința de lucru a Consiliului Consultativ pentru Dezvoltarea IMM-urilor (CCDIMM), organizată la sediul central al instituției. Pe parcursul întâlnirii, au…
România are, începând de joi, peste 1.091 km de autostradă și de drum expres. Este vorba despre drumuri aflate în circulație, anunță ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. În prezent, sunt în…
Magazinele nu se vor închide în weekend. Anunțul a fost făcut de premierul Marcel Ciolacu înainte de ședința de Guvern. Nu este oportun, a explicat prim-ministrul. Premierul Marcel Ciolacu susține…
Casa Majestății Sale Custodele Coroanei a anunțat că Principele Regent Nicolae va fi repatriat și înhumat lângă fratele său mai mare, Regele Carol al II-lea. Înhumarea va avea loc în…
Ministrul Educației, Ligia Deca, susține că aproximativ 12.000 de elevi și 88 de cadre didactice au primit sancțiuni pentru acte de violență în anul școlar 2022-2023. Asta înseamnă că numărul…