Valeriu Gheorghiţă, preşedintele CNCAV, susține că varianta Delta a COVID-19 „a devenit dominantă la nivel european„ şi „are tendinţa de a deveni dominantă şi în România”.
„O persoană infectată cu Delta poate să genereze de la şapte până la nouă cazuri secundare, se extinde foarte uşor unde numărul de persoane este foarte mare, unde nu se respectă măsurile de prevenţie”, a declarat şeful CNCAV.
Potrivit lui Gheorghiţă, persoanele nevaccinate au cel mai mare risc de a se îmbolnăvi în perioada următoare.
„Vedem că în ultimele nouă săptămâni procentul cazurilor generate de varianta Delta, din totalul celor care au fost cauzate de variante virale de îngrijorare, a crescut de aproape nouă ori, ceea ce e un lucru extrem de important. Avem nevoie de această supraveghere epidemiologică prin secvenţiere. Doar în săptămâna 30, procentul testelor de secvenţiere pozitive pentru varianta Delta a fost de 89% din totalul secvenţierilor efectuate în săptămâna respectivă, ceea ce ne arată că avem în continuare aproximativ 35% din cazurile confirmate cu varianta Delta care nu au legătură epidemiologică, ca atare, acestea sunt cazuri cu transmitere comunitară”, a explicat medicul Valeriu Gheorghiţă.
Președintele PNL Galați, George Stângă, anunță că îl va sprijini pe Florin Cîțu în cursa pentru funcția de lider al partidului. Este nevoie de un suflu nou, unul pe care premierul Florin Cîţu îl poate asigura, a anunțat Stângă pe Facebook.
Șeful liberalilor gălățeni a explicat pe Facebook contextul în care a luat decizia de a nu-l mai sprijini pe Ludovic Orban pentru un nou mandat.
„Avem o datorie față de gălățenii care ne-au acordat încrederea să asigurăm României o guvernare corectă, performantă, care să contribuie la dezvoltarea tuturor regiunilor țării. PNL poate face asta, deoarece PNL este dedicat românilor. Direcția în care va merge PNL va influența viitorul României, al Galațiului, dar și dezvoltarea comunităților noastre. După 25 septembrie, PNL trebuie să continue pe drumul reformelor asumate în fața românilor, dar în același timp să le accelereze. Nu avem timp de pierdut! Avem nevoie de o echipă puternică, solidă, care să ducă PNL la următorul nivel”, a spus președintele PNL Galați, George Stângă.
Liberalul gălățean a anunțat că îl va sprijini pe Florin Cîțu la alegerile din septembrie.
„România condusă de Guvernul Florin Cîțu a făcut progrese importante. Premierul PNL a dovedit că poate să aplice acele reforme de care România are nevoie. PNL are nevoie, după 4 ani de la ultimul Congres, de un suflu nou, unul pe care premierul Florin Cîţu îl poate asigura. Suflu nou nu înseamnă doar oameni noi, ci presupune oameni care ştiu să se adapteze la noile cerinţe ale societăţii, oameni care vorbesc despre modernizare. La Congresul din 25 septembrie voi alege schimbarea pentru binele PNL, pentru ca partidul să continue să crească, să se îmbunătățească și să asigure o guvernare performantă României. De aceea, îl voi susține pe Florin Cîţu, cel alături de care am făcut echipă în Senatul României timp de 4 ani.
Am încredere că Florin Cîţu va oferi noi perspective PNL și României. Alături de echipa formată în jurul lui Florin Cîțu putem face România liberală, modernă și dezvoltată”, a precizat George Stângă.
Alegerile pentru funcțiile de conducere din PNL vor avea loc pe 25 septembrie.
Trei cartiere ale orașului Galați nu vor avea joi apă potabilă la robinete, timp de 24 de ore. Oprirea este necesară pentru realizarea unor lucrări de modernizare programate, realizate de Primărie.
„Se vor executa lucrări de cuplare conductă Dn 1000mm și Dn 600mm la intersecția str. 9 Mai și str. 1 Decembrie. Lucrările se execută de către Tancrad, în cadrul obiectivului de investiții al Primăriei Municipiului Galați „Modernizare linii de tramvai și carosabil str.Siderurgiștilor și 1 Decembrie 1918”, anunță Apă Canal.
Lucrările executate vor conduce la sistarea apei în intervalul: 5.08.2021 ora 8,00 – 6.08.2021 ora 8,00 pentru consumatorii din:
- Micro 39A
- Micro 39C
- Micro 13B – blocurile A2, A3, B4, C10
- str. 1 Decembrie 1918 – blocurile PM6, S4, S3, B1, A1
Societatea Apa Canal SA Galați asigură numai asistența tehnică pe parcursul lucrărilor, execută manevrele specifice de golire/umplere rețea, închidere și deschidere vane, precum și spălarea rețelei de distribuție la finalizarea lucrărilor executate de către constructor.
Pentru situații deosebite, APA CANAL S.A. Galați va pune la dispoziție două cisterne cu apă, cererile putând fi făcute la Dispeceratul societătii noastre, la numerele de telefon 0236/463294 si 0236/473380 int.133.
„Ne cerem scuze față de consumatorii afectați de sistarea apei potabile, mulțumim pentru înțelegere și îi asigurăm că echipele care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile într-un interval cât mai scurt de timp”, transmite Apă Canal.
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a participat la lansarea proiectului pilot pentru emiterea cărții electronice de identitate. Evenimentul a avut loc luni, la Cluj-Napoca. Prin implementarea acestui proiect România îndeplinește o obligație europeană care derivă din adoptarea în anul 2019 a Regulamentului European (UE) 2019/1157 privind consolidarea securității cărților de identitate ale cetățenilor UE.
Potrivit ministrului Bode, documentul de identitate lansat luni asigură cetățenilor garanții suplimentare de securitate și un acces facil la servicii esențiale.
Astfel, noua carte electronică de identitate va permite titularului autentificarea în Platforma informatică de asigurări de sănătate și va asigura suportul tehnic necesar în vederea folosirii semnăturii electronice, pentru reducerea birocraţiei în relaţiile cetăţeanului cu autorităţile publice.
„Emiterea cărții electronice de identitate este rezultatul unei colaborări inter-instituționale, fiind un moment crucial pentru ceea ce înseamnă atât parcursul instituțional al serviciilor publice, cât și facilitățile de care cetățeanul român va putea beneficia odată cu deținerea noului document. Sunt încrezător că acest proiect pilot este deschizător de drumuri și va fi un exemplu de bună practică, la standardele de calitate si eficiență așteptate de cei care vor solicita acest nou tip de act de identitate”, a declarat ministrul de Interne, Lucian Bode.
Consiliul Județean Galați este alături de de Asociația Persoanelor cu Handicap ”Sporting Club” Galați, în organizarea celei mai importante competiții sportive desfășurată la Galați pentru persoanele cu handicap locomotor.
„Vom face tot ceea ce este nevoie pentru buna desfășurare a acestui eveniment și vom asigura cazarea, masa și premiile acestei competiții. Sportivi din țară și străinătate vor participa la competiții de pescuit, atletism și tir”, a anunțat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Evenimentul se va desfășura în perioada 25-28 august, iar până acum au confirmat participarea aproximativ 100 de sportivi cu handicap locomotor.
Preşedintele Klaus Iohannis a mulțumit salvamontiștilor pentru că își riscă viața pentru „cei care încearcă să cucerească munţii” și a făcut un apel la turiști să fie responsabili.
„Salvatorii montani îşi riscă zilnic viaţa pentru ca toţi cei care încearcă să cucerească munţii să se întoarcă acasă, la cei dragi. Vă mulţumim pentru dedicarea şi spiritul de sacrificiu de care daţi dovadă în salvarea semenilor! Să fim cu toţii responsabili în drumeţiile noastre şi să nu punem în pericol viaţa noastră şi a celorlalţi”, a scris Klaus Iohannis pe Facebook.
Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din România (Salvamont România), unicul serviciu de salvare montană din ţara noastră, marchează duminică 52 ani de activitate sub denumirea Salvamont şi 117 ani de la atestarea primelor structuri organizate de salvare montană. Ziua aleasă pentru această aniversare a fost stabilită pentru 1 august, începutul celei mai dificile luni din an pentru salvatorii montani, cu cele mai multe incidente înregistrate pe parcursul unui an.
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a actualizat lista statelor considerate cu risc epidemiologic. Grecia, țară preferată de turiștii români, a fost inclusă pe lista roşie, ca urmare a creşterii incidenţei. Lista a intrat în vigoare la miezul nopţii.