Politică

La propunerea ministrului PSD al Sănătății, profesorul Alexandru Rafila, Guvernul a aprobat modificări importante la contractul-cadru prin care se acordă populaţiei asistenţa medicală, medicamentele şi dispozitivele medicale. Deputatul PSD de…
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut o întrevedere de lucru cu Diane Schmitt, coordonator european antitrafic, alături de consilierul de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului, Mădălina Turza, secretarul de stat în…
Contestarea la CCR de către USR a legii PSD privind finalizarea hidrocentralelor abandonate este un demers iresponsabil, irațional și profund anti-național, a transmis PSD printr-un comunicat de presă. „Invocând tot…
Premierul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit cu comisarul european Paolo Gentiloni, responsabil pentru Economie. Cei doi oficiali au analizat efectele economice generate de agresiunea militară rusă asupra Ucrainei. De asemenea, a…
Deputatul PSD de Galați, Viorica Sandu, salută decizia Ministerului Familiei, cu privire la ajutorul oferit mamelor aflate în situații de risc, victimelor violenței domestice sau mamelor minore. „În urma unei…
Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) al României este unul curajos, dar beneficiem de sprijinul Comisiei Europene astfel încât să realizăm toate investițiile și reformele pe care ni le-am…
Premierul Nicolae Ciucă participă, astăzi, la Sofia, la reuniunea şefilor de Guvern ai statelor aliate NATO din Europa de Sud-Est găzduită de prim-ministrul Republicii Bulgaria, Kiril Petkov. ”Întâlnirea va oferi…
PSD salvează locurile de muncă şi asigură venituri pentru salariaţii români afectaţi de sancţiunile impuse împotriva Rusiei, pentru a putea trece peste această perioadă de criză. La iniţiativa PSD, Guvernul…
Un proiect de lege care a fost depus în Parlament de parlamentari USR stabilește că vânzarea copiilor devine infracțiune. Proiectul corectează o scăpare a cadrului legislativ actual. Potrivit inițiatorilor de…