„Ca în fiecare an, am luat parte la marea sărbătoare a Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolit al Țării Românești.
Slujba, oficiată de Înaltpreasfinția Sa Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, împreună cu un sobor de înalte fețe bisericești, a fost un moment plin de încărcătură spirituală și de speranță, întărindu-ne credința în rolul fundamental al Bisericii – stâlp al vieții creștine și sprijin neclintit al comunității dâmbovițene.
Sărbătoarea a reunit mii de credincioși din județul nostru și din întreaga țară, veniți în pelerinaj la moaștele Sfântului Ierarh Nifon – un eveniment de mare însemnătate pentru noi, dâmbovițenii.
O zi binecuvântată! Fie ca Sfântul Ierarh Nifon să aducă în viețile tuturor sănătate, pace și ocrotire”- președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan