Imprimă această pagină

Primele fonduri de finanțare, accesate de CJ Galați, pe Programul Sănătate al UE Recomandat

Ion_Adamescu Luni, 23 Decembrie 2024 0

Consiliul Județean Galați a accesat primele fonduri europene prin Programul Sănătate al UE, investind în echipamente ultramoderne pentru diagnosticarea mai rapidă și precisă a cancerului.
„Facem un pas major în lupta împotriva cancerului. De acum, pacienții nu vor mai fi nevoiți să meargă în alte centre sau să aștepte pe liste lungi de programări pentru investigații esențiale”, a declarat președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.
Este o nouă premieră pentru medicina gălățeană: secția de Anatomie Patologică a Spitalului Județean va beneficia de aparatură de ultimă generație, care permite realizarea procedurilor de biologie moleculară și identificarea celui mai eficient tratament de imunoterapie, personalizat pentru fiecare pacient.
Licitația a fost finalizată, iar echipamentele vor fi livrate în prima parte a anului viitor.
Valoarea investiției: peste 3,2 milioane de lei.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)