Comunicate

Președintele Consiliului Județean Giurgiu, Dumitru Beianu, a anunțat progresele semnificative realizate în cadrul parteneriatului dintre Consiliul Județean și comuna Herăști. „Asocierea dintre CJ și comuna Herăști a vizat amenajarea sistemului…
”Compania Naţională de Investiţii Rutiere a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) licitaţia pentru proiectarea şi execuţia Drumului Expres Focşani-Brăila”, a anunţat CNIR. Contractul pentru această investiţie finanţată…
Grupul turcesc Dogan Jeotermal, cu activități în construcții, turism și industrie, va dezvolta în Buzău o fabrică de conducte preizolate destinate rețelelor de termoficare din România și Uniunea Europeană. Utilajele…
Spectacolul oferit la sala Balada din Municipiul Focșani de către Orchestra de Cameră a Conservatorului de Muzică „Santa Cecilia” din Roma, una dintre cele mai prestigioase instituții muzicale din Europa,…
Valentin Ivancea, președintele CJ Bacău: Împreună cu arhitectului danez Flemming Overgaard, am efectuat o vizită de lucru pe șantierul Athletic Park. Volumul de muncă este impresionant, iar elementele care compun…
În urma inundațiilor severe care au afectat județul Galați, pompierii nemțeni au desfășurat misiuni pentru sprijinirea comunităților afectate. 52 de salvatori nemțeni au fost dislocați în zonele inundate unde au…
Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, a semnat cu Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest contractul de finanțare, în valoare de 420.260.475 de lei, pentru modernizarea drumului județean DJ 193…
S-a deschis un nou punct de lucru al Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea Permiselor de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor în Beclean. Acesta va funcționa în cadrul sediului actual al Poliției…
În weekendul trecut, proiectul „Străzi deschise, București – Promenadă urbană” ajunge în sectorul 5. Strada Novaci (între strada Sergent Major Nedeleanu Ion și strada Mihail Sebastian) devine pietonală și se…