Ministerul Finanţelor a împrumutat 807 milioane lei de la bănci. Împrumutul a fost făcut luni printr-o licitație de obligațiuni de stat scadente în aprilie 2031, cu o dobândă de 6,58% pe an.
La licitaţie au participat şapte bănci. Valoarea totală a cererii a fost de 1,04 miliarde lei, din care băncile au licitat în nume propriu 804 milioane lei. 237 milioane lei au fost oferte necompetitive.
Din suma totală adjudecată, băncile au oferit în nume şi cont propriu 657 milioane lei. Ofertele necompetitive au fost în valoare de 150 milioane lei.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că susține amendamentul depus de parlamentarii PSD privitor la prelungirea plafonării adaosurilor la prețurile alimentelor de bază până la 31 decembrie 2024. Amendamentul a fost depus luni.
Amendamentul va prelungi perioada în care se aplică măsura privind prețurile până la sfârșitul anului atunci când inflația ar trebui să coboare sub pragul de 5%.
„Susțin amendamentul depus astăzi (n.r. marți, 19.03.2024) în Parlament de PSD, amendament care prelungește plafonarea adaosurilor la prețurile alimentelor de bază până la 31 decembrie 2024! Este o măsură absolut justificată până când inflația va ajunge sub 5% la finele anului, conform datelor BNR”, a transmis Marcel Ciolacu.
Premierul a mai anunțat că peste câteva zile va propune „un mecanism îmbunătățit de plafonare a prețurilor la energie și gaze, care să ofere un ajutor suplimentar atât populației, cât și economiei până în 2026”.
Senatorul PSD Daniel Zamfir îl critică pe ministrul liberal al Finanțelor, Marcel Boloș. Nu creștem nicio taxă ca să plătim pensiile majorate, m-am săturat să tot comentez ce visează contabilii din ministerul de finanțe, adaugă Zamfir.
Mesajul a fost transmis pe Facebook.
„Boloș dă iar cu bâta-n baltă! Sincer, m-am săturat să tot comentez ce visează contabilii din ministerul de finanțe, iar ministru le înghite nemestecate! NU creștem nicio taxă ca să plătim pensiile majorate”, a explicat parlamentarul PSD.
Daniel Zamfir susține că prin investiții se pot aduce mai mulți bani la buget,
„Investițiile sunt soluția, ca ele aduc mai mulți bani la bugetul de stat prin efectul de multiplicare! Viziunea trebuie să fie una de creștere a bazei de impozitare nu de tăieri de venituri sau creșteri de taxe! Cred ca PNL trebuie să o lămurească cu dl Boloș. Îl susțin sau e o nouă gafă?”, a precizat senatorul social democrat.
Angajații Loteriei Române protestează în fața Ministerului Finanțelor. Ei acuză ministerul că nu și-a respectat promisiunile privind excluderea lor de la prevederile Legii 296/2023 prin care se diminueaza veniturile angajaților.
Sindicatul Național Loteria Română anunță că a reluat programul de proteste. Motivul acțiunii este lipsa de soluționare, conform promisiunilor, a solicitării de excludere a Loteriei Române de la prevederile Legii 296/2023 prin care se diminueaza veniturile angajaților:
Protestele se desfășoară de marți până vineri, între orele 10.00 și 12.00.
„Sindicatul Național „Loteria Română”, afiliat la Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” și reprezentativ la nivelul Companiei Naționale „Loteria Română” (CNLR) cu aproape 80% dintre angajații companiei în rândurile sale, respinge reducerea prin lege a drepturilor angajaților companiei și va uza de toate pârghiile legale, inclusiv greva generală pentru a le apăra”, au anunțat sindicaliștii.
Sindicatul susține că a făcut o serie de demersuri, care au rămas fără rezultat.
„Concret, de la apariția legii 296/2023 și până în prezent au fost făcute nenumărate demersuri către conducerea unității, către Ministerul Economiei – for tutelar, Ministerul Finanțelor și chiar către d-nul Prim-Ministru, Marcel Ciolacu, fără a primi până în prezent niciun răspuns concret, decât asigurarea d-lui Ministru al Economiei Antreprenoriatului și Turismului, dl. Ștefan-Radu Oprea care, prin semnătură proprie, ne-a comunicat prin adresa 1798/16.02.2024 că, “prin reorganizarea companiei (hotărâtă să intre in vigoare la 01.04.2024) nu va fi diminuat niciun drept al salariaților cuprins în Contractul Colectiv de Muncă, în vigoare. Această situație este flagrant contrazisă de proiectul Bugetului de Venituri și Cheltuieli al CNLR-SA/2024. Din informațiile obținute neoficial, deși, conform legii, Sindicatul reprezentativ avea tot dreptul să le obțină în mod oficial, compania având obligația consultării și informării, bugetul cuprinde o diminuare de 50% a valorii tichetelor de masă și a valorii voucherelor de vacanță”, a transmis Sindicatul Național Loteria Română.
Sindicaliștii mai spun că vor apela la toate formele de protest legale, mergând până la greva generală.
Primăria București anunță că a lansat procedura de atribuire a 3.780 de autorizații taxi. Anunțul a fost făcut luni.
Primăria Capitalei a specificat faptul că 80 dintre cele 3.780 de autorizații taxi vor fi alocate pentru autovehiculele special adaptate transportului persoanelor cu dizabilităţi.
Procedura de atribuire se va desfășura în patru etape succesive, organizate la un interval de patru luni.
„S-a luat decizia atribuirii etapizate pentru ca cetățenii interesați să devină transportatori autorizați pentru transportul persoanelor în regim taxi, condiție necesară participării la procedurile de atribuire, să aibă timpul necesar pentru îndeplinirea tuturor condițiilor de participare (dobândire formă juridică transportator, achiziționare auto, constituire dosar, etc)”, a comunicat Primăria București.
Solicitările pentru înscrierea la prima etapă a procedurii de atribuire se pot depune la Registratura Primăriei Municipiului București din B-dul Regina Elisabeta, nr. 42, Sector 5. Solicitările pot fi depuse până pe 20 mai 2024.
Consiliul Județean Galați găzduiește zilele acestea ședința Comitetului de Monitorizare a Programului Operațional Regional Sud-Est 2021-2027.
Evenimentul reunește peste 40 de reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Autorității de Management a acestui program, ai ministerelor implicate în procesul de programare și implementare, precum și consilii județene, primăriile municipiilor reședință de județ din Regiunea de Sud-Est, pentru a discuta metodologia de verificare a proiectelor etapizate și încheierea contractelor de finanţare necesare pentru continuarea finanţării acestora în cadrul PR SE 2021-2027.
De asemenea, în cadrul sesiunilor de dezbateri, se vor prezenta aspecte esențiale referitoare la implementarea Programului Regional Sud-Est 2021-2027.
„Sunt convins că aceste discuții vor fi productive și că vom obține informații valoroase despre atragerea și absorbția fondurilor europene, aspecte cruciale pentru dezvoltarea județului Galați. Fondurile europene au un rol esențial în modernizarea infrastructurii, susținerea mediului de afaceri, îmbunătățirea serviciilor publice în județul nostru, aducând beneficii semnificative atât comunității locale, cât și regiunii în ansamblu”, a transmis Costel Fotea, președintele CJ Galați.
Daniel Barbu, fostul ministru al Culturii, a murit. Anunțul a fost făcut luni de Facultatea de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universității București.
Daniel Barbu a fost ministru în perioada 2012-2013. El a murit luni.
„Astăzi, 18.03.2024, a trecut la cele veșnice Prof. Daniel Barbu. Născut la data 21 mai 1957 în București, și-a trăit viața sub motto-ul: <Nil nisi Cruce>. A fost istoric român, senator de București din partea PNL, fost ministru al culturii în perioada 21 decembrie 2012 - 12 decembrie 2013 și profesor al Facultății de Teologie Romano-Catolică, Universitatea din București unde a predat: Teologia politică, Teologie socială și Istoria Bisericii”, au transmis reprezentanții Facultății de Teologie Romano-Catolică.
Conform acestora, slujba de înmormântare va fi joi, 21 martie, de la ora 10:00 la Biserica Sfânta Tereza a Pruncului Isus din București.
Președintele Klaus Iohannis a informat luni Parlamentul că a aprobat instruirea a 50 de soldați ucraineni în România. Informarea a fost făcută prin intermediul unei scrisori.
În același fel, Parlamentul a fost informat că prin România vor trece mai multe echipamente donate Ucrainei de Finlanda.
„La propunerea prim-ministrului României, după consultarea Consiliului Suprem de Apărare a țării, am aprobat tranzitarea teritoriului național a echipamentelor și bunurilor materiale donate de către Finlanda Ucrainei și instruirea unui număr de aproximativ 50 de militari ucraineni, vizând pregătirea pentru cunoașterea, utilizarea și întreținerea echipamentelor donate. Fondurile financiare necesare au fost asigurate din bugetul alocat Ministerului Apărării Naționale, care va efectua demersurile necesare pentru recuperarea cheltuielilor înregistrate în cadrul mecanismului stabilit la nivelul misiunii de asistență militară a Uniunii Europene în sprijinul Ucrainei”, scrie în scrisoarea trimisă Parlamentului.
Alianța PSD-PNL ar putea propune un medic cunoscut pentru cursa electorală pentru Primăria Capitalei
Managerul Spitalului Universitar ar putea fi candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei. Medicul Cătălin Cîrstoiu este principala variantă și ar putea fi anunțat în mod oficial drept candidat luni sau marți.
Informația circulă pe surse, dar candidatura medicului Cătălin Cîrstoiu ar putea fi oficializată după ședința liderilor PSD și PNL. Ei se vor întâlni luni după amiaza. Tot atunci se va discuta despre candidații de la cele șase sectoare. Până în prezent, s-a stabilit că alianța îi va susține pe Robert Negoiță la Sectorul 3, pe Daniel Băluță la Sectorul 4 și pe Ciprian Ciucu la Sectorul 6.
România oferă echipamente și materiale medicale pentru un spital din Gaza. Este vorba despre spitalul de campanie iordanian din Gaza.
Potrivit autorităților române, statul prin Guvernul României, Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Afacerilor Interne a întreprins măsuri de monitorizare continue, pentru a oferi sprijin populației civile afectate de războiul dintre Israel și Hamas.
Ca urmare, premierul Marcel Ciolacu, la propunerea Departamentului pentru Situații de Urgență, a convocat, în sistem hibrid, Comitetul Național pentru Situații de Urgență.
Prin hotărârea adoptată se acordă asistență internațională, cu titlu gratuit, Regatului Hașemit al Iordaniei, ce constă în echipamente și materiale medicale, necesare activității sanitare a spitalului de campanie iordanian din Fâșia Gaza. În baza Hotărârii CNSU, produsele și echipamentele medicale donate au fost scoase din stocurile de urgență medicală, aflate la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Transportul bunurilor s-a realizat pe cale aeriană cu resurse naționale puse la dispoziție de Ministerul Apărării Naționale.