Dalia Birsan

Dominic Fritz, primarul Timișoarei, a fost ales președintele Uniunii Salvați România (USR) cu 67,24% din voturile exprimate de membrii partidului.

„Le mulțumesc membrilor USR care mi-au dat această încredere și responsabilitate. Sunt conștient că preiau conducerea USR în vremuri provocatoare – cred însă că sunt și vremuri promițătoare pentru un partid asumat european, liberal și reformator, așa cum este USR. Nu am niciun dubiu că există suficient de multă energie, idei și soluții în interiorul USR și în societatea românească pentru a trece România de această criză. Misiunea mea este să ne reconectăm cu alegătorii noștri, cu aliații noștri din societate și, cu siguranță, voi fi un președinte care deschide partidul”, a transmis noul președinte al USR.

Dominic Fritz a anunțat că, doar în ultimele trei săptămâni, peste 2.000 de persoane au depus cereri de adeziune pentru a se alătura USR.
„Sunt extrem de mândru că USR continuă să atragă oameni noi – cetățeni care cred în implicare, fără interese, cu gândul la viitor. Fac un apel: dacă vreți să puneți umărul la această construcție, acum e un moment bun să intrați în USR”, a spus Fritz.

În următoarea perioadă, Dominic Fritz și USR se vor focusa pentru a negocia cele mai bune soluții pentru a trece România de criza fiscală.
„Ne vom focusa în următoarele zile și săptămâni pentru a negocia soluții bune pentru România în guvern. Suntem un partid care este pregătit să își asume responsabilitatea guvernării, să lucreze alături de Nicușor Dan. Iar în același timp, după congresul nostru de sâmbăta viitoare, vom începe o perioadă de reconstrucție și energie nouă în partid”, a conchis Dominic Fritz.
Dominic Fritz (41 de ani) este primarul Timișoarei, la al doilea mandat, și noul președinte al Uniunii Salvați România. El are studii finalizate de licență și masterat la Konstanz, Sciences Po Paris și Universitatea din York.

Înainte de a candida în România, a lucrat pentru Agenția Germană pentru Cooperare Internațională în proiecte internaționale de dezvoltare, menținere a păcii și reconstrucție în urma războaielor sau cataclismelor naturale. A fost și consilier politic și apoi șef de cabinet al fostului președinte federal al Germaniei, Horst Köhler.
Fritz a venit prima dată în Timișoara în 2003. Este căsătorit, are o fiică și vorbește fluent limba română, germană, engleză și franceză. Este membru USR din 2019, președinte al filialei județene Timiș din 2023 și prim-vicepreședinte USR din 2024. A fost președinte interimar al partidului în perioada 5 mai - 13 iunie și a susținut candidatura președintelui României Nicușor Dan.

Prefectura Mureș anunță că miercuri a avut loc o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. În cadrul acesteia au fost analizate cele mai recente date din teren și s-au stabilit noi măsuri pentru gestionarea efectelor asupra calității apei.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Mureș informează publicul că în urma ultimelor măsurători au fost identificate valori în creștere a salinității în râul Târnava Mică, generată de infiltrațiile masive din zona Salinei Praid.

S-a luat măsura evacuării unui debit de 5 mc/secundă din barajul Bezid pentru următoarele ore și la nevoie se va crește la valoarea de 10 mc/secundă (dacă situația impune).
Distribuirea apei potabile continuă în regim de urgență, cu implicarea autorităților locale și a echipelor de intervenție în special pentru bătrâni, copii, bolnavi etc, iar pentru ceilalți cetățeni prin punctele de alimentare cu apă instituite de SC Aquaserv SA cu sprijinul autorităților publice locale.

De asemenea există riscul iminent de a se opri uzinele de apă de la Fântânele (în următoarele ore) și Târnăveni (în cursul zilei de mâine-joi). Recomandăm populației din zonele deservite de cele două uzine de apă (municipiul Târnăveni, comunele Adămuș, Băgaciu, Fântânele și Gănești) să efectueze stocuri de apă potabilă pentru consum și uz casnic, ca măsură de prevenție.

Apa din rețeaua publică și din sursele actuale NU este considerată adecvată pentru adăparea animalelor, fapt pentru care începând cu data de 12.06.2025. se vor relua transporturile de apă pentru animale cu cisterne din dotare ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Horea” Mureș.

Monitorizarea calității apei va continua în regim permanent și se vor lua măsurile adecvate în funcție de valorile măsurătorilor, a transmis Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.

Compania CFR Călători a anunțat că lansează Trenurile Soarelui pe 13-14 iunie. Este vorba despre garniturile care circulă în perioada sezonului estival și care leagă mai multe zone din țară de litoral.
Turiștii vor avea în total la dispoziție 54 de trenuri directe ce vor asigura zilnic legături directe din principalele orașe din țară cu staţiunile de la Marea Neagră.

Regiunile ţării vor fi conectate timp de trei luni cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate de pe litoralul românesc, CFR Călători oferind tuturor posibilitatea de a călători cu cele 32 de trenuri suplimentare directe (16 dus /16 întors) dinspre Oradea, Arad, Deva, Craiova, Timișoara Nord, Reșița Nord, Satu Mare, Baia Mare, Cluj Napoca, Târgu Mureș, Brașov, Suceava, Iași, Galați, București Nord.
De asemenea, călătorii au la dispoziție și o serie de legături din capitală, pe fondul existenței mersului de tren cadențat (la 1-2 ore) pe ruta București Nord – Constanța și retur. Durata călătoriei pe această rută este redusă, în medie de 2 ore și 30 de minute cu trenurile InterRegio și de 2 ore și 7 minute cu trenurile InterCtiy.

Primele trenuri care vor ajunge în dimineața zilei de 14 iunie 2025 cu turiști pe litoral sunt garniturile dinspre zona Moldovei, dar și tradiționalul tren destinat tinerilor care va circula zilnic pe ruta Sibiu – Râmnicu Vâlcea – Piteşti – București Nord – Constanța & stațiuni – Mangalia şi retur. Trenul Tineretului -IR 1912 va pleca din Sibiu la ora 18:38, va circula pe parcursul nopții cu tranzit prin București Nord (plecare ora 03:15) și va ajunge la Constanța la ora 06:11 / Mangalia la ora 07:59.

Compania anunță că trenurile InterRegio estivale au în compunere vagoane clasă climatizate, dotate cu prize electrice pentru încărcarea bateriei laptop-ului sau a telefonului mobil, toalete ecologice, uși de acces și intermediare semiautomate, iar în garniturile de lung parcurs se află și vagoane cu locuri pentru dormit.
CFR Călători mai transmite că materialul rulant modernizat, precum și singura ramă electrică Alstom Coradia Stream pe care CFR Călători o are în exploatare, vor deservi litoralul în acest sezon estival.

Vagoanele și locomotivele modernizate din fonduri PNRR se vor regăsi în compunerea trenurilor InterCity pe ruta Brașov – București Nord – Constanța precum și în compunerea altor trenuri, în timp ce noua ramă electrică Alstom Coradia Strem este utilizată spre/dinspre litoral începând cu data de 1 iunie 2025, prin operarea zilnică a unui număr de patru trenuri InterRegio, pe ruta București Nord – Constanța.

Președintele României, Nicușor Dan, a făcut o serie de dezvăluiri despre negocierile privind formarea Guvernului și a programului de guvernare. „Sper să ajungem cât mai puțin în partea de taxe”, a declarat Nicușor Dan, spunând că experții analizează zeci de măsuri de reducere a deficitului bugetar.

Nicușor Dan susține că negociatorii analizează circa 80 de măsuri. Toate sunt prioritizate în ordinea reducerea cheltuielilor statului, comasarea unor instituții, reeșalonarea unor investiții și majorarea unor taxe.

„Sper să ajungem cât mai puțin în partea de taxe”, a declarat președintele Nicușor Dan.

Potrivit președintelui, în discuții sunt analizate între 60 și 80 de măsuri de reducere a deficitului.

Ministerul Afacerilor Externe anunță că doi români au fost răniți în atacul de la școala din Austria. Ambasada României la Viena este pregătită să acorde asistență familiilor victimelor, adaugă MAE.

În contextul atacului armat petrecut la data de 10 iunie 2025 la o școală din orașul Graz, Republica Austria, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță că Ambasada României la Viena s-a autosesizat și a întreprins demersuri pe lângă autoritățile locale pentru a obține informații oficiale cu privire la existența unor cetățeni români printre persoanele afectate.

Autoritățile austriece au confirmat că printre persoanele rănite se află doi cetățeni români, ale căror familii sunt deja informate cu privire la starea acestora. MAE subliniază că Ambasada României la Viena este pregătită să acorde asistență consulară, dacă familiile cetățenilor români vor solicita acest lucru.

Totodată, MAE menționează că, la acest moment, sunt în curs de desfășurare demersuri specifice în astfel de cazuri, autoritățile austriece prioritizând acordarea asistenței medicale victimelor și efectuarea investigațiilor care se impun într-un astfel de context.
MAE, prin intermediul Ambasadei României la Viena, rămâne în contact cu autoritățile locale, urmând să transmită eventuale actualizări în funcție de elementele de noutate cu privire la această situație.

Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a anunțat că pe șantierul spitalului din Tecuci se lucrează în ritm susținut. Ne ținem de cuvânt, noul spital din Tecuci prinde contur, a transmis Fotea.
Constructorii au ajuns la primul etaj al clădirii.

„Pe șantierul noului spital din Tecuci se lucrează în ritm susținut la turnarea elementelor verticale ale etajului întâi. Mai bine de un sfert dintre acestea au fost deja realizate, iar după operațiunile de cofrare vor mai urma încă patru șarje de turnare a betonului pentru structura de rezistență”, a explicat Costel Fotea.

Noua unitate medicală, o investiție a Consiliului Județean Galați în valoare de 40 milioane de euro, va avea o suprafață desfășurată de 10.000 mp și va fi gata în 2026.
În noua clădire vor fi mutate 60% dintre secțiile actualului Spital Municipal „Anton Cincu”. „Va fi un spațiu modern, sigur și adaptat nevoilor pacienților. Ne ținem de cuvânt: reconstruim din temelii sistemul de sănătate din Tecuci”, a precizat Costel Fotea.

Ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, a avut o întâlnire cu generalul în retragere Keith Kellogg.

Este vorba despre emisarul special al preşedintelui Trump pentru Ucraina. În timpul discuției, ambasadorul Muraru a abordat perspectiva soluționării războiului Rusiei contra Ucrainei şi a evidențiat ajutorul cuprinzător acordat de România țării vecine.

De asemenea, diplomatul român a subliniat angajamentul României privind creșterea bugetului apărării şi necesitatea descurajării şi apărării pe flancul estic aliat, inclusiv prin prezența permanentă a forțelor SUA în România.
Generalul Kellogg a mulțumit pentru rolul României în plan regional și pentru cooperarea apropiată cu SUA subsumată parteneriatului strategic bilateral, potrivit mesajului publicat pe pagina de Facebook a Ambasadei României.

Președintele României, Nicușor Dan, face o vizită oficială în Republica Moldova. Vizita are loc marți. Nicușor Dan se va întâlni cu oficialii moldoveni, inclusiv cu președintele Maia Sandu.

Administraţia Prezidenţială a anunţat programul preşedintelui Nicuşor Dan. La ora 13.40, Nicușor Dan va fi primit de preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, la sediul Preşedinţiei Republicii Moldova. Cei doi vor avea convorbiri tête-à-tête şi oficiale, pentru ca în jurul orei 15.10, să susțină împreună o conferinţă de presă.

Totodată, Nicuşor Dan va avea o întâlnire cu elevii olimpici din Republica Moldova și va depune o coroană de flori la Monumentul lui Ştefan cel Mare si Sfânt. De la ora 18.00, Nicuşor Dan va avea o întrevedere cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, şi cu prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, la Reşedinţa de Stat. De la ora 18.30, președintele României va participa la un dineu oficial oferit de preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu. Ulterior, începând cu ora 20.00, cei doi şefi de stat vor participa la evenimentul „Viitorul european comun al României si Republicii Moldova”, la Sala cu Orgă din Chişinău.

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat că a început evaluarea tuturor unităților de cercetare-dezvoltare-inovare din sistemul național. Evaluarea este făcută de specialiștii ministerului.
Daniel David a făcut anunțul marți.

„În Raportul QX (https://www.edu.ro/raportQX) există un diagnostic transparent al sistemului de CDI și propuneri clare de reformă, care vin în întâmpinarea multor îngrijorări pe care le văd în spațiul public. Fără a relua aici detaliat concluziile Raportul QX, deoarece poate fi analizat de oricine este interesat, spun doar în sinteză, așa cum observă, de altfel, și evaluatorii internaționali, că sistemul nostru de CDI suferă de fragmentare (în prea multe unități de CDI, unele prea mici, fără o bună coordonare între ele), de o resursă umană insuficientă (avem cei mai puțini cercetători din țările Uniunii Europene) și, pe alocuri, cu un „mindset” insuficient de competitiv, și de subfinanțare cronică și impredictibilă, ceea ce îi afectează performanța. Fiind la nivel de viziune, țintind arhitectura și mecanismele fundamentale, evident că nu acoperă toate aspectele concrete sau întrebările posibile, dar dacă normalizăm arhitectura și aceste mecanisme fundamentale, multe soluții concrete vor veni de aici, iar pe restul le implementăm ușor într-un astfel de cadru sănătos. Așadar, așa cum am spus, urmăresc cu atenție discuțiile mai vizibile din spațiul public, deoarece multe pot fi inputuri bune la momentul operaționalizării viziunii prezentate în Raportul QX”, a transmis Daniel David.

Ministrul a arătat că a solicitat Autorității Naționale pentru Cercetare din subordinea Ministerul Educației și Cercetării să demareze procesul de evaluare a tuturor unităților CDI din sistemul național.

„Așadar, am început o evaluare, care va duce apoi la reorganizarea arhitecturii și mecanismelor fundamentale ale sistemului național de CDI, arhitectură sănătoasă în care vom putea apoi implementa mecanisme specifice sănătoase (unele propuse deja în Raportul QX). Între timp implementăm aspecte importante din Raportul QX, precum cele legate de accentuarea distribuirii fondurilor prin competiție (în raport cu alocările directe), încurajarea concentrărilor academice, atenție la derularea cât mai eficientă și transparentă a competițiilor aflate în derulare (ex. prin implicarea experților internaționali de top în proceduri transparente), optimizarea relației dintre etic și juridic (astfel încât juridicul să susțină etica, nu să o limiteze) etc”, a precizat ministrul Daniel David.

Compania Națională „Poșta Română” anunță lansarea unui proiect pilot inovator, în parteneriat cu BTR Exchange (Bitcoin România) – principala platformă de schimb de criptomonede din țară. În cadrul acestuia sunt instalate primele terminale pentru alimentarea conturilor cripto, direct în oficiile poștale.

Primul terminal este deja funcțional în incinta Oficiului Poștal 1 din Tulcea, oferind posibilitatea utilizatorilor de a depune numerar pentru alimentarea conturilor de pe platforma Bitcoin România. Această inițiativă facilitează accesul la tranzacționarea criptomonedelor, contribuind la creșterea incluziunii financiare digitale.

În perioada următoare, alte patru oficii poștale din Alexandria, Piatra Neamț, Botoșani și Nădlac vor beneficia de astfel de terminale.

„Proiectul reflectă angajamentul Poștei Române de a integra tehnologii de ultimă generație în serviciile sale și de a aduce inovația mai aproape de toți cetățenii, inclusiv în zonele mai puțin digitalizate. Această inițiativă se înscrie în strategia pe termen lung a companiei de transformare digitală și modernizare a serviciilor tradiționale. Poșta Română a dovedit, în ultimii ani, o deschidere constantă către noile tehnologii. În 2022, a emis primul NFT oficial al unei instituții publice românești – un timbru digital aniversar dedicat celor 160 de ani de activitate. Parte din colecție a fost licitată, iar fondurile obținute au fost donate organizației HOSPICE Casa Speranței. În 2023, direcția de digitalizare a continuat cu lansarea unei colecții de 100 de NFT-uri și cărți poștale dedicate eroilor anticomuniști, realizate în colaborare cu CNSAS, Editura Humanitas și alte instituții culturale, sub umbrela campaniei „Demnitate și curaj”. Prin aceste proiecte, Poșta Română își reconfirmă rolul de instituție publică modernă, conectată la realitățile tehnologice actuale, și consolidează accesul cetățenilor la soluții financiare sigure, rapide și accesibile”, scrie în comunicatul Poștei Române.

Cele mai citite

Error: No articles to display