La inițiativa Academiei Române, anul 2025 a fost declarat „Anul Eminescu”. La cei 136 de ani de la trecerea la cele veșnice ale poetului botoșănean, Consiliul Județean Botoşani, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani (Centrul Creatiei Botosani), a organizat cea de-a XLIX-a ediție a Concursului Național de Poezie și Interpretare Critică a Operei Eminesciene „Porni_Luceafărul...”, în data de 15 iunie 2025, lângă Lacul cu Nuferi din Ipotești, Botoșani.
La această ediție au fost înscrise în concurs 15 grupaje de poezie la secțiunea Poezie în Manuscris și șase volume la secțiunea Carte Publicată. Juriul a fost format din Nicolae Corlat, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Florentina Toniță – scriitoare și jurnalist, Cezar Florin Ciobîcă – profesor de Limba și Literatura Română, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România.