"Încă din primăvara acestui an, sunt în curs de plantare la nivel naţional peste 2.500 de păduri de la zero şi completate alte 7.000 de păduri tinere", spune secretarul de…
Primăriile vor putea cere până la un milion de lei pentru înlocuirea corpurilor de iluminat public care au consum mare de energie cu unele mai eficiente, ce funcționează pe bază…
Din cauza numărului crescut de noi infecții cu COVID-19, 20 de state au interzis accesul cetățenilor români sau le condiționează intrarea pe teritoriile lor. Cele mai dure măsuri au fost…
Prognoza meteo arată vor fi ploi, tunete, fulgere, vijelii, grindină și cantități de apă de 40 l/mp. Vântul va face probleme, rafalele atingând viteze de până la 75 de km/h.…
Sunt probleme cu raportările zilnice privind situația provocată de epidemia COVID-19. Într-un interviu acordat postului Antena 3, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a spus că peste jumătate dintre cazurile de infectate…
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) anunţă că se reiau lucrările de reabilitare a „Crucii comemorative a Eroilor români din Primul Război Mondial”, din Munţii Bucegi, de lângă Vârful Caraiman. Valoarea proiectului…
În primele șase luni ale anului 2020 s-au înregistrat 4.896.707 apeluri la Serviciul de urgență 112, cu 14,33% mai puține față de aceeași perioadă a anului trecut. Cetățenii au sunat…
Perioada de depunere a candidaturilor urmează să se încheie la data de 18 august 2020, birourile electorale de circumscripţie urmând să constate rămânerea definitivă a acestora la data de 24…
Gospodarii sunt vizați de un nou proiect de lege. Autoritățile sanitare vor să impună reguli strice privind igiena spațiilor unde cresc porcii. Potrivit stiripesurse, proiectul care urmează să ajungă în…