Denisa Pavel

Birourile informare-recrutare din cadrul centrelor militare care funcționează în fiecare județ și sector al Bucureștiului continuă înscrierile de la distanță, online, pentru cei care doresc să participe la concursurile de admitere în învățământul universitar sau postliceal militar sau la cursurile de formare a ofițerilor/subofițerilor în activitate - anul universitar/școlar 2020-2021, ori vor să urmeze un program de formare a soldaților/gradaților profesioniști.

? Criteriile specifice de recrutare sunt următoarele:

?Învățământ universitar (OFIȚERI): 771 de locuri :
a) să aibă vârsta de cel mult 26 de ani - 24 de ani pentru aviație-naviganți - împliniți în anul organizării concursului de admitere;
b) să fie absolvenți ai învățământului liceal cu diplomă de bacalaureat sau să facă dovada promovării examenului de bacalaureat până la data concursului de admitere;
c) să nu fi parcurs, în întregime sau parțial, un program de studii universitare de licență cu finanțare de la bugetul de stat, iar în cazul în care a parcurs un astfel de program de studii, să menționeze în cererea de înscriere despre aceasta, urmând ca până la data înmatriculării să facă dovada că a achitat/achită contravaloarea serviciilor de școlarizare de care a beneficiat anterior cu finanțare de la bugetul de stat.

?Cursul de formare a ofițerilor în activitate - 5 locuri la serviciul MUZICI MILITARE
Mai multe informații găsiți aici: https://bit.ly/34RMQfF

? Învățământ postliceal militar: MAIȘTRI MILITARI - 531 de locuri și SUBOFIȚERI - 481 de locuri
a) să aibă vârsta de cel mult 28 de ani împliniți în anul organizării concursului de admitere;
b) să fie absolvenți ai învățământului liceal, militar sau civil, cu diplomă de bacalaureat sau să facă dovada promovării examenului de bacalaureat până la data concursului de admitere;
c) să posede permis de conducere auto valabil, categoria B și C, eliberat de către autoritățile române - NUMAI candidații pentru subofițeri în armele „auto“, „geniu“ și „tancuri“.

?Cursul de formare a subofițerilor în activitate:
- 40 de locuri la specialitatea militară SANITAR;
- 37 de locuri la serviciul MUZICI MILITARE;
- 60 de locuri la arma FORŢE PENTRU OPERAŢII SPECIALE, repartizate astfel: - 20 de locuri la specialitatea militară FORŢE SPECIALE și 40 de locuri la specialitatea militară PARAŞUTIŞTI COMANDO.
Mai multe informații găsiți aici: https://bit.ly/34RMQfF

?SOLDAT/GRADAT PROFESIONIST - 2810 locuri: https://bit.ly/2RfmM8n
a) vârsta între 18 ani împliniţi, la data începerii programului de instruire, şi cel mult 50 de ani împliniţi, la data finalizării programului de instruire;
b) absolvent cel puţin al învăţământului general obligatoriu, în condiţiile prevăzute d eLegeaeducaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare (10 clase);
c) permis de conducere auto valabil, categoriile B şi C, eliberat de către autorităţile române - NUMAI pentru arma "auto" şi/sau pentru specialităţile militare care necesită conducerea tehnicii specifice auto din arma "geniu".

? Ordinea etapelor pe care le vei parcurge este următoarea:

1️⃣ Înscriere - prin e_mail sau telefonic
Pentru începerea procesului de recrutare trebuie să contactezi personalul biroului informare-recrutare din cadrul centrului militar de care aparții cu domiciliul, la numerele de telefon și/sau adresele de e_mail care pot fi descărcate accesând unul dintre următoarele link-uri:
? https://bit.ly/33DgbJV
? https://bit.ly/3brzI2M
? https://bit.ly/2Rki5dB ŞI https://bit.ly/2xVhtUW (ambele)
E_mail-ul trimis la biroul informare-recrutare de care aparții trebuie să conțină: ✅numele, ✅prenumele și✅ datele de contact (adresă, număr de telefon),✅ data nașterii, ✅studiile absolvite sau în curs de absolvire și ✅categoria de personal, instituția de învățământ/ cursul de formare (iar în cazul posturilor de SGP - județul și garnizoana) pentru care optezi.

2️⃣ Selecție - este suspendată pe perioada stării de urgență
Selecția aptitudinală generală constă în:
- probe psihologice (test de aptitudini, de personalitate și situațional);
- probe fizice (traseu utilitar-aplicativ cu baremul 1 min. și 40 sec. ; alergare pe distanța de 2000 m cu baremul de 10 min.);
- interviului de evaluare finală.

3️⃣ Vizita medicală - este suspendată pe perioada stării de urgență
Baremul medical, privind efectuarea examenului medical pentru admiterea în unităţile/instituţiile de învăţământ militar poate fi consultat aici: https://bit.ly/2YLbmMq

4️⃣ Selecție specială (medicală și/sau psihologică suplimentară), dacă este cazul (numai pentru marină și aviație- naviganți) - este suspendată pe perioada stării de urgență

5️⃣ Întocmirea dosarului de candidat și completarea cererii de înscriere - numai după parcurgerea tuturor etapelor anterioare

6️⃣ Concursul de admitere - datele deja stabilite pot suferi modificări (amânări) în funcție de situația existentă SAU repartizarea computerizată în funcția aleasă, prin concurs pe bază de punctaj.
Despre probele de concurs aflați din următoarele documente:
? Învățământul universitar militar de licență (3-6 ani): http://bit.ly/36y8sxu
? Învățământul postliceal militar (1-2 ani): http://bit.ly/2T34wRx

?Puteți obține mai multe informații și consiliere de specialitate stând de vorbă cu personalul recrutor, telefonic.
Numerele de telefon sunt disponibile aici:
? https://bit.ly/33DgbJV
? https://bit.ly/3brzI2M
? https://bit.ly/2Rki5dB ŞI https://bit.ly/2xVhtUW (ambele)

#ArmataRomâniei #carieramilitară #StaiAcasă

La prelungirea stării de urgență, PSD a anunțat că preia puterea în Parlament. Prima ședință de vot final după prelungirea stării de urgență are loc joi în Camera Deputaților. Președintele PSD și al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a transmis miercuri că vor fi modificate două ordonanțe de urgență emise de Guvern și vor fi introduse reguli noi pentru amanarea ratelor dar vor aparea si anumite masuri fiscale pentru firme.

Marcel Ciolacu: "Așa cum am promis, corectăm în Parlament ordonanțele guvernului PNL. Este cea mai rapidă modalitate de a veni în sprijinul economiei. Asta, după ce liberalii au blocat la Curtea Constituțională proiectele de lege privind amânarea plății ratelor bancare și a utilităților, votate de ÎNTREG PARLAMENTUL (cu excepția PNL)!

Astăzi, în comisiile de specialitate, am susținut și votat:

⚠️ eliminarea dobânzii la dobândă pentru #toate tipurile de credit;
⚠️ posibilitatea ca și #restanțierii – care sunt cei mai vulnerabili - să beneficieze de amânarea ratelor;
⚠️ extinderea măsurilor de amânarea a ratelor la creditele bancare și pentru #firmele ale căror venituri s-au diminuat cu 15% din cauza crizei (nu cu 25% așa cum prevăzuse Guvernul PNL);
⚠️ posibilitatea amânării ratelor, cu până la 18 luni, pentru #producătoriiagricoli ale căror culturi au fost compromise anul acesta din cauza secetei;
⚠️ #extinderea, până la 25 octombrie, a termenului de plată pentru impozitul pe profit;
⚠️ acordarea unei #bonificații de 10% TUTUROR firmelor care achită la scadențele normale impozitul de profit (corectând discriminarea făcută de PNL).

Mâine, cele două proiecte vor intra la votul final.

Solicit PNL o minimă decență, de a nu-și contesta la Curtea Constituțională proiectele de lege care aprobă ordonanțele emise de propriul guvern. NU SERVEȘTE NIMĂNUI BLOCAREA POLITICĂ a unor prevederi legale de maximă importanță și ajutor pentru români și pentru economia țării!

#OUG37/2020 #OUG 33/2020 #GuvernațiNUmaiMimați".    

 

Radu Preda, liderul grupului PSD din Senat, a atenționat marți că părintele copilului cu handicap care împlinește 7 ani pe perioada stării de urgență nu beneficiază de prelungirea automată a drepturilor:

„Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a uitat să introducă, în OUG 30/2020 și 32/2020 și prelungirea automată, pe perioada stării de urgență, a indemnizațiilor de creștere a copilului cu handicap, valabile, potrivit legii, până la împlinirea vârstei de 7 ani. Astfel, părintele copilului cu handicap care împlinește 7 ani pe perioada stării de urgență nu beneficiază de prelungirea automată a drepturilor”, a transmis Radu Preda pe Facebook.

Premierul Orban l-a numit pe  Streinu-Cercel iresponsabil, în cadrul unei intervenții la TVR. Se pare ca, dintre toate propunerile lui Cercel, cea care a scandalizat cel mai mult specialiștii a fost scoaterea din familii a bătrânilor peste 65 de ani și trimiterea lor în carantină forțată.

„Dl Adrian Streinu-Cercel vorbește în nume personal. Critic sever aruncarea în spațiul public a unor propuneri care nu au intrat prin filtrul analizei guvernamentale.

Nu există nici cea mai mică intenție privitoare la părinții și bunicii noștri de a-i menține în izolare o perioadă atât de lungă sau Doamne-ferește de a asigura un spațiu de carantină și ruperea de familii.

Transmiterea publică a unei astfel de propuneri nu face bine nimănui și consider că este un act iresponsabil care vine din partea unui profesor considerat un specialist în epidemiologie, dar în ce privește măsurile pare că nu înțelege deloc societatea”, a declarat Orban la TVR.

"În ianuarie, când în China era deja izolare masivă și o bătălie cumplită cu acest virus, Comisia Europeană a consultat toate statele membre. Toți au spus că sistemele lor de sănătate nu au nicio problemă cu acest virus. Rezultatul l-am văzut acum: zeci de mii de morți în Europa, în grădina acelor lideri care, în ianuarie, au raportat Comisiei Europene că nu au nicio problemă. Au și fost atenționați înainte de declanșarea pandemiei. Câtă incompetență să fie când, pe 11 martie, la vârful statului se spunea că e o simplă răceală, o gripă.

Aș da un mandat de președinte pentru 6 luni la Palatul Victoria", a declarat Traian Băsescu, în direct la postul de televiziune B1 TV.

Despre reacția autorităților române, Traian Băsescu a punctat faptul că au întârziat cu vreo trei săptămâni, „dar au făcut", una dintre cele mai bune decizii fiind separarea pacienților COVID-19 de restul, în unități spitalicești diferite.

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va avea marți, 21 aprilie a.c., ora 12:30, la Palatul Cotroceni, o ședință de evaluare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19 cu Prim-ministrul României, Ludovic Orban, Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, Ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, Ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Lucian Bode, și şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat”, a informat Administrația Prezidențială.

Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul de Interne, la TVR:


Raed Arafat: „Au apărut foarte multe fake-uri, știri false în rețelele de socializare. S-a atribuit ministrului sănătății faptul că urmează să punem pe toți care sunt peste 65 de ani în carantină instituționalizată și este fals, alții au ieșit să zică că imediat începe relaxarea și de mâine totul este perfect – nu este așa. Mai avem perioadă de trecut de prin ea. Vine 1 Mai și mesajul de acuma către toți este să nu își planifice activități pentru 1 Mai, activități precum pe cele pe care le-au planificat în alți ani adică mers la plajă, mers la grătare pentru că măsurile de restricție vor rămâne valabile și în perioada de 1 Mai și în ziua de 1 Mai, clar.

Există analize pe care le facem, analize care pot să arate îmbunătățirea sau stabilitatea situației sau, poate, pe parcurs să vedem o înrăutățire a situației. Este prea devreme să vorbim încă de măsuri de relaxare majore.Mai mult decât atât, dacă îmi permiteți să spun, chiar dacă va fi relaxare aceasta va fi treptată, nu va fi imediată. Va fi în baza unor analize și va fi și cu moșul cu măsuri compensatorii precum distanțarea la locul de muncă, folosirea echipamentelor de protecție gen mască, sau altceva care să acopere gura și nasul și respectarea unor măsuri stricte de igienă până ce trecem prin situația care… va trebui să conviețuim cu ea, adică virusul. Noi chiar dacă vom relaxa la un anumit moment, pe care acum nu pot să vin să-l spun când, dar chiar dacă vom relaxa noi oricum vom conviețui cu acest virus o perioadă de timp până, fie sunt infectate mai multe persoane și atunci răspândirea este mai lentă și mai slabă, fie că apare un tratament sau un vaccin.

Iar dacă scade acum nu înseamnă că în toamnă nu o ia de la început, deci trebuie să fim extrem de precauți și vreau să le mulțumesc tuturor pentru faptul că au respectat, mai ales celor care au respectat măsurile care au fost impuse și care înțeleg că sunt în binele lor și în binele comunității.

Nimeni nu vrea să țină o zi în plus măsurile de restricționare și toată lumea ar dori, adică cel puțin la nivel de autorități am dori să relaxăm cat mai repede, dar acest lucru din păcate nu este posibil acest moment. Va fi posibil pe parcurs după analize și după ce vedem cum va evolua virusul în următoarele săptămâni o săptămână două și să vedem trendul care este și după aceea vom lua o decizie bineînțeles.

Moderator: Pentru această vară pe care o avem în față, oamenii își pot face planuri să meargă în vacanță, să merg la un concert de ce nu?

Raed Arafat: Rămân rezervată în a spune acum da sau nu. Depinde cum evoluează, trebuie să vedem cum va evolua situația în următoarele două-trei săptămâni. S-ar putea ca anumite activități cu un număr mare de public să nu aibă loc în următoarele perioadă, chiar și în timpul verii, s-ar putea să aibă, nu știm încă.

Deci cine vă spune acum că sigur va fi într-un fel sau în altul, spune acest lucru fără să se bazeze pe date concrete.

Trebuie să așteptăm încă un pic până avem aceste răspunsuri și la această fază ce putem să spunem este că relaxarea când va avea loc va fi treptată, graduală, cu măsuri compensatorii, iar aceasta nu va începe mai repede de luna Mai, spre jumătatea lunii Mai, spre a doua treime a lunii Mai cel mai probabil, dacă lucrurile merg spre bine și vedem că evoluția este bună. Și în al doilea rând este prea devreme să spunem până unde vom ajunge cu măsurile de relaxare pe parcursul verii și ce măsuri pot să rămână totuși o perioadă mai îndelungată. O să vedem acest lucru înainte să ne pronunțăm și să nu o să speculăm”.

Intervenția poate fi ascultată în video.

"În perioada 19 aprilie, ora 6,00 - 20 aprilie, ora 6,00, un număr de 2.433 militari şi 528 mijloace tehnice au acţionat în Bucureşti şi în ţară în 445 misiuni de întărire a prezenţei şi de asigurare a fluidizării traficului la punctele de trecere a frontierei, paza unor obiective preluate de la Jandarmeria Română, patrulare şi sprijinirea forţelor MAI în activităţi de ordine publică în Capitală şi în alte localităţi din ţară, transport de echipamente medicale şi alte materiale, însoţire convoaie de transport persoane", se arată într-un comunicat al MApN.

Mâine la Camera Deputaţilor, 12 aleşi vor participa la şedinţa Birolului Permanent, iar joi va avea lor prima şedinţă de plen, informează Antena3. În sală nu vor fi mai mult de 30 de persoane şi vor fi respectate toate măsurile de precauţie.

Marti, la Camera Deputaților, 12 aleși vor participa fizic la ședința biroului permanent, iar joi va avea loc prima ședință de plen a Camerei Deputaților, din aceasta criză, la care vor fi în sală liderii grupurilor parlamentare, cei care vor putea sa ia cuvântul direct și nu prin telefon, așa cum s-a întâmplat în ultima lună, scrie stiripesurse.ro.

Referitor la posibilitatea că ritmul de testare pentru coronavirus să crească în continuare, Nelu Tătaru a afirmat duminică, în direct pe B1 TV:

„În acest moment avem 57 de puncte de testare, cu o capacitate a aparatelor de aproape 6.200 de teste. În acest moment se testează – și avem rezultatul – la 4.700, 4.800 de teste pe zi. Țin să menționez că nu numai aparatul contează, contează și manopera, și partea umană care lucrează pe aceste aparate. Avem foarte multe din aceste 57 de locuri unde aparatul a venit recent, sunt specialiști care poate n-au mai lucrat de mult sau n-au lucrat pe aceste aparate. Trebuie instruiți și trebuie o perioadă de rutină. Am extins, în acest sens, și numărul persoanelor care se vor testa, inclusiv personal medical care a avut contact – chiar dacă a fost protejat – la a șasea, a șaptea zi va fi testat, chiar fiind și asimptomatic, precum și cel instituționalizat, personalul de îngrijire din căminele de bătrâni, femeile gravide care ies din izolare sau carantină, cei din instituțiile oncologice, persoanele care sunt eligibile pentru transplant. Sunt multe categorii la care am extins și avem și o evaluare suplimentară în acest moment”.

„Atât timp cât vom vedea că avem rezultatele acestor testări în aceeași zi sau maxim în 24 de ore, atunci putem spune că capacitatea de testare este suficientă. Dacă nu, va trebui să mai suplimentăm. Un test negativ nu ne spune că nu putem avea să că nu vom avea boala. Un test negativ nu înlocuiește acele măsuri de precauție”.

„Până va trece această pandemie, voi fi în teritoriu, alături de colegii mei din corpul medical, dar și alături de populația civilă, pentru a monitoriza exact ce se întâmplă, mai ales în zonele de focar maxim”, dă asigurări Nelu Tătaru.

„În primul rând, le mulțumesc că au înțeles mesajul, că au înțeles restricția, că au înțeles momentul prin care trecem. Le mulțumesc, în același timp, fraților mei din corpul medical, care au înțeles și ei, la rândul lor, momentul, chiar dacă am început într-o perioadă de frică, teamă sau neîncredere. Suntem într-un moment care reprezintă pentru noi, ca popor, o mare provocare. Suntem într-un moment în care chiar dacă vedem că ziua s-a mărit, afară este frumos, trecem prin cele mai importante sărbători creștinești. Este un moment care ne pregătește pentru viitorul acestei națiuni. Suntem într-un moment în care chiar dacă avem restricția, să facem în continuare aceste sărbători în casă, în familia restrânsă, pentru a putea fi la anul într-o familie lărgită, cu cei apropiați, să ne bucurăm de viață”.

Cele mai citite

Error: No articles to display