Grupul parlamentar al PSD a introdus într-un proiect de lege votat miercuri de Camera Deputaților o prevedere care suspendă până la 1 septembrie măsurile de executare silită în materie civilă prin poprire pentru creanțele civile și comerciale declanșate după instituirea stării de urgență pe teritoriul României.
Prevederea introdusă de PSD printr-un amendament la Legea de aprobare a OUG 48/2020 blochează practic orice încercare a unui creditor (firmă care are de recuperat o datorie) de a intra în posesia creanțelor de la rău-platnici... detalii aici.
Mandatele aleșilor locali expiră în curând și, dacă Parlamentul nu votează rapid o lege privind prelungirea acestora, toți primarii și președinții de Consilii Județene vor rămâne fără drept de semnătură. Urmarea ar fi că toate activitățile derulate de instituțiile publice se vor bloca!
PSD a inițiat un proiect de lege privind prelungirea mandatelor aleșilor locali și stabilirea datei alegerilor. Ulterior, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care viza aceleași lucruri, iar subiectul a ajuns pe masa judecătorilor de la Curtea Constituțională a României. CCR a stabilit că în acest caz este vorba despre „un paralelism legislativ” și a indicat că Parlamentul trebuie să vină cu o soluție.
Pericolul iminent i-a determinat pe politicieni să ia atitudine. Costel Fotea, unul dintre liderii PSD Galați, le-a solicitat guvernanților să dea dovadă de maturitate.
„Dacă ne jucăm de-a ordonanța de Guvern și apoi vine Curtea Constituțională și spune că nu este corect... nu este bine. Sper să se rezolve pentru că altfel va fi blocată toată administrația din România. Toată administrația locală din toată țara și toate proiectele vor fi blocate. Fără drept de semnătură, fără drept de a face plăți, proiectele se vor bloca și asta înseamnă că toți constructorii și toți ceilalți agenți economici nu vor mai primi bani. Trebuie să ajungem la maturitate și în politică”, a declarat președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.
Legea privind prelungirea mandatelor aleșilor locali este necesară deoarece alegerile locale nu au putut fi organizate la termen din cauza pandemiei de SARS CoV2.
"Începând de astăzi, dacă preşedintele promulgă din nou dublarea alocaţiilor copiilor, legea va trebui pusă în aplicare. Ţinând cont de această sumă care apasă bugetul României, decât să refuzi dublarea alocaţiilor, Guvernul ar trebui să ia act. Mâine, cel târziu, să facă o şedinţă de urgenţă, să dea o ordonanţă de urgenţă, să facă economia necesară de la pensiile necesare. Eu îi promit, când va veni OUG în Parlament, că PSD nu o va ataca la CCR sau altundeva. Şi sunt convins că preşedintele o promulgă", a spus Marcel Ciolacu...detalii aici.
Președintele Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituțională a României cu privire la legea prin care ziua de 4 iunie este declarată „Ziua Tratatului de la Trianon”, a transmis Administrația Prezidențială, vineri, într-un comunicat.
„Ținând cont de toate aceste aspecte, considerăm că instrumentul juridic prin intermediul căruia este realizat acest act de declarare a zilei de 4 iunie, Ziua Tratatului de la Trianon este unul eronat, întrucât această declarație per se nu poate fi impusă și/sau realizată printr-o lege, ca act juridic al Parlamentului, ci se poate realiza doar printr-un act de nivel secundar, executiv/administrativ ori poate îmbrăca, eventual, forma unei declarații cu caracter politic”, se mai arată în sesizarea făcută Curții Constituționalea... detalii aici.
"Poliţiştii au reţinut, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 778 de permise de conducere, dintre care 507 pentru depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime legale admise şi 271 pentru nerespectarea altor norme rutiere care atrag suspendarea dreptului de a conduce", arată sursa citată.
Totodată, au fost constatate 48 de infracţiuni la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice... DETALII AICI.
"Eu cred că, din păcate pentru el, Guvernul PNL a arătat clar că nu doreşte nici să majoreze pensiile şi nici să majoreze alocaţiile pentru copii. (...) Ieri în Parlament a fost respinsă ordonanţa de urgenţă care proroga termenul pentru creşterea alocaţiilor pentru copii. Eu înţeleg din punct de vedere economic orice situaţie dificilă cu care se poate confrunta un Guvern, numai că citim şi noi presa străină, presa din Europa în special, şi vedem că acolo toate Guvernele care, chiar dacă s-au împrumutat, oricum în condiţii mai bune decât ale noastre, au dus acele împrumuturi către zonele strategice. (...) Dacă populaţia nu e o zonă strategică, mă refer la sănătate, educaţie şi, de asemenea, la factorul social, atunci care sunt priorităţile noastre, pentru că nici nu am văzut ca în această perioadă să se investească foarte mult într-o autostradă, spre exemplu", a spus Firea, la Antena 3.
Până acum, perioada în care o mașină putea sta abandonată în parcările de pe domeniul public era de 1 an de zile, iar pentru recuperarea acestuia era necesară doar dovada achitării taxelor și impozitelor și o declarație a proprietarului din care să reiasă faptul că autovehiculul nu este abandonat.
Noua lege prevede însă modificări importante cu privire la criterii de restituire a autovehiculului. Pe lângă dovada plății taxelor și impozitelor datorate, proprietarul trebuie să facă dovada efectuării ITP-ului în termen de 5 zile de la primirea somației. În plus, acesta trebuie să facă și dovada plății amenzilor...detalii aici.
„Acest acces pe plajă a fost reglementat prin Hotărârea Guvernului 394/2020, în ceea ce priveşte plajele amenajate cu şezlonguri. Pentru a pune în acord aceste prevederi cu reglementările legale care stipulează accesul liber pe plajă în proporţie de 30% pentru persoanele care nu folosesc şezlonguri a fost adoptat un proiect de hotărâre pentru modificarea anexei 3 la Hotărârea 394/2020, astfel încât să fie permis accesul pe plajă şi persoanelor care nu sunt, practic, în cadrul plajelor amenajate cu şezlonguri”, declară Dancă... detalii aici.
„În urma deciziei Curţii Constituţionale, fac apel către toate forţele politice, în cursul săptămânii viitoare să ne reunim la Parlament să putem promova împreună o lege cu privire la prelungirea mandatelor aleşilor locali, cât şi cu privire la stabilirea datei alegerilor. Cu alte cuvinte, jocul pe sub masă şi cu aranjamentele PNL a luat sfârşit. Toate forţele politice trebuie să se reunească şi să promoveze împreună o lege transparentă în Parlament, constituţională şi care să ţină cont de toate forţele politice şi de toată reprezentarea parlamentară”, a spus Ciolacu la Palatul Parlamentului... detalii aici.
Social-democraţii transmit că Guvernul minte că nu sunt bani pentru alocaţii şi pensii, fiindcă banii se duc, de fapt, către membrii PNL.
„Cîţu împrumută de miliarde, dar niciun leu nu ajunge la români: nici pensii, nici alocaţii, nici sprijin real pentru producătorii şi firmele româneşti! Doar contracte pentru firmele liberalilor! Guvernul îi minte cu neruşinare pe români că nu sunt bani pentru mărirea pensiilor şi a alocaţiilor, dar faptele arată contrariul”, transmite PSD, printr-un comunicat.
PSD îl critică pe ministrul de Finanţe, Florin Cîţu, că a cheltuit doar trei miliarde pentru a susţine ţara în criza COVID, dar a împrumutat 80 de miliarde...detalii aici.
Error: No articles to display