Denisa Pavel

Lucian Romaşcanu a declarat că este posibil ca negocierile privind fondurile pentru ţările UE să se reia, context în care a cerut preşedintelui Klaus Iohannis să obţină un mandat din partea Parlamentului înainte de a merge la negocieri, relatează Agerpres.

"E posibil ca această negociere să se reia, având în vedere dezvoltările din Parlamentul European. Îi solicităm preşedintelui Iohannis ca, înainte să meargă la o nouă negociere, să vină în Parlament, să spună ceea ce intenţionează să obţină, să obţină mandatul Parlamentului, apoi, la întoarcerea după negocieri, să vină să dea un raport Parlamentului şi, implicit, populaţiei, poporului pentru ceea ce a obţinut acolo. Lucrurile sunt extrem de importante pentru a fi luate pe persoană fizică, chiar dacă acesta este preşedintele României", a spus, duminică, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu.

"Domnul ministru al Fondurilor Europene acum, la sfârşit de mai parcă, ne spunea că există posibilitatea ca România să atragă 85 de miliarde de euro. În urma unei negocieri de succes, cum ar spune domnul preşedinte, am obţinut 80 de miliarde. Unii şi-au redus contribuţiile, sunt cinci ţări care au redus contribuţiile (...) la bugetul Uniunii Europene, România nu este printre ele. Sunt unii care au primit bani în plus pentru convergenţă. Sunt 14 ţări. Nici între aceste ţări România nu există, iar preşedintele României nu a negociat nimic în acest sens", a mai spus Romaşcanu.

"Dacă defalcăm cei 80 de miliarde, vedem că 46,3 miliarde sunt aferente bugetului multianual 2021-2027, 16,8 miliarde sunt fonduri nerambursabile sub formă de granturi, restul de 17 miliarde sunt împrumuturi cu condiţionalităţi, din aceşti bani România va trebui să dea în jur de 1,4% din PIB înapoi pentru următorul ciclu bugetar, asta înseamnă că vom rămâne cu 40 de miliarde. La acestea se vor adăuga nişte taxe pe care UE intenţionează să le impună statelor membre. Va fi, de exemplu, o taxă de 0,8 euro pe kilogram de plastic nereciclat. (...) vor fi taxe pe tranzacţii financiare", a adăugat Romaşcanu.

 

Președintele interimar al PSD îl somează pe premierul Ludovic Orban să spună urgent dacă se impune amânarea alegerilor în contextul actualelor date epidemiologice. Social democrații cer totodată și un anunț ferm privind posibilitatea deschiderii școlilor din septembrie.

"Ludovic Orban trebuie să informeze urgent Parlamentul dacă a scăpat de sub control pandemia și se impune amânarea alegerilor locale și deschiderea școlilor!Septembrie vine cu aceste două mari provocări, iar Orban nu se mai poate ascunde la nesfârșit în spatele propriilor interese electorale. Trebuie să le spună românilor ce are de gând! Sunt răspunsuri care trebuie date acum, nu în ultima zi, așa cum a făcut în toată această perioadă, când a lăsat vid legislativ de două ori din cauza incompetenței și delăsării Guvernului său.

"Orban trebuie să lase bâjbâiala și să spună clar, cu date exacte, care este situația epidemiologică și care este perspectiva. Se deschid sau nu școlile?! Se fac sau nu alegeri?! Sănătatea românilor și soarta copiilor noștri nu pot fi tranzacționate electoral", a scris Marcel Ciolacu, pe Facebook.

Ministrul Sănătații, Nelu Tătaru, aflat la Iași, a făcut precizări privind capacitatea de testare tratare a carurilor de COVID-19:

„Avem o capacitate de 27-28 de mii de teste pe zi În acest moment nu pot spune ca facem numarul acesta de teste.” a spus Nelu Tătaru acuzând lipsa personalului necesar pe perioada concediilor și chestiuni tehnice legate de aparatură.„După cum ştiţi, Remdesivir a venit printr-un studiu. Am avut 640 de flacoane venite în două serii. S-au repartizat către spitalele de boli infecţioase sau cele care sunt suport COVID şi aveau secţii de boli infecţioase care puteau urmări. Acest studiu a avut acea cantitate. Urmează să mai primim o cantitate de 600 de flacoane, dar ţine foarte mult, după cum ştiţi şi dumneavoastră, la nivelul Statelor Unite, preşedintele Trump a impus oarecum ca toată producţia să rămână în SUA. Noi avem această solicitare şi avem şi un aviz că ne va veni. Aşteptăm să vină” , a declarat ministrul Sănătății.

 

Marcel Ciolacu, i-a acuzat, joi, pe liberali că, în contextul înregistrării în România a unui număr tot mai mare de cazuri noi de infecţie cu Covid, au scăpat situaţia de sub control din cauză că sunt preocupaţi doar de “şpăgile” care le revin din achiziţii, de numirea de “rubedenii” în loc de specialişti şi de atingerea obiectivelor electorale.

“Toate aberaţiile pe care le-au făcut în ultimele 9 luni, de când au venit la guvernare, se întorc acum împotriva lor! Când în locul unui specialist, numeşti o rubedenie, când în loc de echipamente pentru personalul medical, eşti preocupat doar de şpaga care îţi revine din ultima achiziţie, când comunicările oficiale despre pandemie au la bază doar interesul electoral, acestea sunt rezultatele! Au scăpat total de sub control situaţia! De aceea şi doboară în fiecare zi record după record la capitolul persoane infectate!”, a afirmat liderul social-democrat, pe pagina sa de Facebook.

Ciolacu îl acuză pe ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, că încearcă din răsputeri să “bage sub preş prostia şi inconştienţa conducerii DSP Bucureşti” care au dus la dezastrul de la Căminul de bătrâni din Sectorul 1 şi la infectarea angajaţilor DSP.

“De ce? Pentru că PNL a plantat la şefia DSP Bucureşti o rudă a unui ministru liberal în locul unui medic #epidemiolog. Rezultatul? O persoană a murit. Alţi 30 de bătrâni sunt în spital acum, după ce DSP a refuzat să testeze. Alţi angajaţi DSP sunt suspecţi că ar fi luat şi ei virusul. Au făcut harcea-parcea toate procedurile, au refuzat să facă ancheta epidemiologică, iar urmările sunt deosebit de grave şi pot avea impact asupra sănătăţii întregii Capitale!”, a adăugat Ciolacu.

Conform unor surse din partid, după ultimele discuții cu Ludovic Orban, se conturează o variantă de compromis între PNL și USR. Astfel, ar urma ca USR să obțină candidaturile la sectoarele 1 și 2, iar liberalii la sectoarele 3 și 6. Sectoarele 4 și 5 sunt încă în discuție. Negocierea cu Orban a nemulțumit-o pe Ana Ciceală, candidatul USR la sectorul 3. Între Ciceală și Barna a avut loc un schimb dur de replici, mai susțin aceleași surse.În discuțiile interne din USR, Cicieală i-ar fi reproșat lui Dan Barna că a negociat cu liberalii fără ca ea să știe că sectorul 3 va fi cedat PNL. „Cred că pentru București și pentru candidatura lui Nicușor este necesar să faci acest sacrificiu”, iar fi transmis Dan Barna, potrivit digi24.ro.

Scandalul dintre cei doi ar fi continuat și pe grupurile interne de Facebook. Ana Ciceală ar fi postat un mesaj care mai apoi a fost șters de cei care administrează pagina de Facebook „USR la guvernare”. Mesajul în care era atacată actuală conducere a partidului pentru negocierile purtate cu liberalii a fost pus, mai apoi, pe un alt grup intern.„Nu este exclus ca în spatele scandalului pe care îl face Ciceală să fie chiar Nicușor Dan și PNL care vor să pună presiune pe partid”, a declarat unul dintre liderii USR, pentru Digi24.ro.

 

Liderul USR a susţinut miercuri, în cadrul unei discuţii informale cu jurnaliştii, că protocolul cu PNL pentru candidaturi comune la Bucureşti este gata să fie semnat, însă Ludovic Orban nu i-a mai răspuns la telefon în ultimele zile, relatează G4Media.

Acesta s-a plâns că ultima discuţie faţă în faţă cu liderul PNL a avut-o săptămână trecută.

Liderul USR a mai spus presei că Alianţa USR PLUS şi PNL s-au înţeles, de principiu, să aibă fiecare candidaţi la primărie în câte trei sectoare: la Sectorul 1 şi 2 să fie candidaţi USR PLUS (membri USR), la Sectoarele 3 şi 6 să aibă candidaţi PNL, rămânând de stabilit cine va pune candidat la Sectorul 4 şi cine la 5.

Dan Barna a mai precizat că Alianţa nu va renunţa la criteriile de integritate în ceea ce priveşte candidaţii, şi nu va accepta candidatura lui Dan Croitoru, un fost colaborator al lui Marian Vanghelie, din partea PNL la Sectorul 5.

Preşedintele USR a precizat că cel târziu până la începutul săptămânii viitoare ar trebui tranşată discuţia cu PNL, căci perioada electorală a început deja pe 20 iulie cu strângerea de semnături pentru candidaţi şi în curând va urma depunerea candidaturilor.

Orban să le spună românilor câți din acești bani sunt de fapt împrumuturi și nu alocări nerambursabile, câți sunt pentru relansarea economică rapidă și câți sunt pentru exercițiul financiar 2021-2027, a scris pe Facebook liderul PSD, Marcel Ciolacu, după summitul UE.

„Dacă ar fi să dăm crezare anunțului triumfalist al președintelui Iohannis de la Bruxelles, Guvernul PNL trebuie să dubleze alocațiile și să crească pensiile cu 40%. Nu mai are nicio scuză! Faceți investițiile din bani europeni și creșteți puterea de cumpărare a românilor”, a scris pe Facebook liderul intrerimar al PSD, Marcel Ciolacu.

 

„Tocmai s-a încheiat Consiliul European și am ajuns la un acord. Am ajuns la un acord foarte important pentru Europa, un acord extrem de important pentru România. Iată că, după discuții foarte complicate, după negocieri foarte complicate, după patru zile și patru nopți de negociere, am obținut pentru România o sumă impresionantă – 79,9 miliarde de euro – pentru proiectele europene, negocieri care ne permit acum să trecem la etapa următoare. Vom folosi această sumă de 80 de miliarde pentru a reface infrastructura în România, pentru a construi spitale, școli, pentru a moderniza marile sisteme publice”, a declarat Klaus Iohannis.

Șeful statului a precizat că banii vor fi folosiți și pentru relansarea economică.

„Vom folosi pentru a pune în practică, pe de-o parte, planul pentru bugetul multianual 2021-2027, un plan la care lucrăm împreună cu Guvernul deja din ianuarie și în cel mai scurt timp va fi finalizat, pentru a fi pregătiți să începem implementarea, iar, pe de altă parte, lucrăm de-o vreme bună deja la planul național de relansare, care va fi prezentat Comisiei Europene, pentru a primi fondurile pentru relansarea economică”, a mai spus șeful statului.

 

”Dacă ar fi să dăm crezare anunțului triumfalist al președintelui Iohannis de la Bruxelles, Guvernul PNL trebuie să dubleze alocațiile și să crească pensiile cu 40%. Nu mai are nicio scuză! Faceți investițiile din bani europeni și creșteți puterea de cumpărare a românilor!

Îl aștept pe Orban să le spună românilor câți din acești bani sunt de fapt împrumuturi și nu alocări nerambursabile, câți sunt pentru relansarea economică rapidă și câți sunt pentru exercițiul financiar 2021-2027”, a scris Ciolacu pe Facebook.

Ludovic Orban a susținut o declarație de presă după o videoconferință pe care a avut-o cu prefecții la sediul Ministerul Afacerilor Interne, pe tema gestionării crizei sanitare generată de COVID-19.

Acesta a declarat că legea oferă posibilitatea carantinării zonale, însă deocamdată nu a fost luată nicio decizie de a carantina un judeţ sau vreo localitate. Şeful Guvernului a adăugat că sunt, însă, sub supraveghere trei localităţi unde există cazuri de COVID-19 şi este monitorizată evoluţia cazurilor.

„Cu siguranţă, odată cu intrarea in vigoare a legii, există această posibilitate de a dispune carantina zonală, în cazul în care e o răspândire a virusului semnificativă, care nu este focar. Dacă într-o localitate, de exemplu un sat sau un cartier sau o comună sau un oraş există un număr de cazuri care depăşeşte numărul de minim 3 cazuri la mia de locuitori se poate dispune carantinarea zonală”, a afirmat Ludovic Orban.

Prim-ministrul a mai spus că este făcută o evaluarea în legătură cu trei localităţi care sunt supraveghere în momentul de faţă, însă nu a fost luată nicio decizie privind carantinarea.

„Nu suntem în situaţia de a carantina niciun judeţ. La ora actuală există un număr de localităţi care sunt sunt supraveghere. Încă nu e demarată procedura pentru carantinarea niciunei localităţi, dar sunt trei localităţi care sunt sub evaluare. S-a făcut o evaluare de localităţi. Deocamdată nu s-a luat nicio astfel de măsură, dar dacă vor fi multe cazuri nu vom ezita să luăm astfel de decizii”, a mai spus Orban.

„Alegerea lui Orban este să fugă de alegeri. După o asemenea guvernare dezastruoasă, au şi de ce! Iohannis şi Orban nu mai vor alegeri şi folosesc pandemia pentru a fugi de votul românilor”, arată o postare de luni pe pagina de Facebook a PSD.

„Ei ştiu deja că, după vot, nu au cum să rămână la putere. Liberalii au furat pe rupte banii publici în loc să-i folosească pentru a scoate ţara din criză. Şi fac orice pentru a se ascunde de români şi pentru a putea fura în continuare. Nu mai folosiţi pandemia ca să vă permanentizaţi hoţia”, conchide sursa menţionată.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea pentru stabilirea datei alegerilor locale la 27 septembrie.

Premierul Ludovic Orban a afirmat, sâmbătă, că o decizie privind organizarea sau amânarea alegerilor locale nu ţine exclusiv de Executiv sau de PNL, însă susţine că Guvernul este pregătit „de orice măsură” pentru a apăra sănătatea publică.

„Aici e vorba şi de legitimitate şi de democraţie. Sigur că nu ne dorim să ajungem în situaţia în care să discutăm de amânarea alegerilor. Dar, dacă va fi necesar, suntem pregătiţi pentru orice măsură pentru a apăra sănătatea populaţiei”, spune prim-ministrul.

În context, senatorul PSD Lucian Romaşcanu a afirmat duminică, într-o conferinţă de presă, că partidul susţine organizarea alegerilor în 27 septembrie întrucât „administraţia locală are nevoie de aceste alegeri cât de curând”.

Cele mai citite

Error: No articles to display