Emilia Nita

Ministrul Gabriela Firea a anunțat că 20 de proiecte pentru tineri și 8 proiecte studențești primesc finanțare din partea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, în urma celor două concursuri de proiecte organizate în acest an.

„Investim în proiecte pentru tinerii și studenții din România și ajutăm fundațiile, asociațiile și organizațiile pentru a le putea derula. 20 de proiecte pentru tineri și 8 proiecte studențești primesc finanțare din partea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, în urma celor două concursuri de proiecte organizate în acest an.  Concret, susținem cu peste 1 milion de lei toate proiectele care au fost declarate eligibile de către comisia de concurs. Specialiștii din minister au ales proiecte care se adresează atât tinerilor din mediul urban, dar și celor din mediul rural, din toată țara. Cele opt proiectele studențești care au câștigat finanțare se adresează studenților din marile centre universitare”, a anunțat, pe Facebook, Gabriela Firea.
 
Proiecte care au câștigat finanțare
 
Proiectul „sChOOL RURAL”, derulat de Asociația de tineri Streets, a câștigat un ajutor de aproape 47.000 de lei pentru organizarea unor ateliere de dezvoltare personală, comunicare și implicare civică unde vor fi implicați 64 de tineri. Toți provin din comunități vulnerabile sau marginalizate în mediul rural, din localitățile Eșelnița jud. Mehedinți, Stejari jud. Gorj, Golești jud. Vâlcea.
 
Asociația Tinerilor Ingineri din București a câștigat o finanțare de 49.000 de lei pentru proiectul „Accesare de fonduri pentru tineri”. 10.000 de tineri din București, Bacău și Gorj vor participa la cursuri unde vor primi informații despre accesarea fondurilor nerambursabile. Alți 196 de tineri vor învăța să scrie astfel de proiecte, ceea ce îi va ajuta, ulterior, să dezvolte comunitățile din care fac parte.
 
Un proiect foarte interesant este „Caruselul emoțiilor” dezvoltat de Asociația Taxiul cu Bomboane. Proiectul abordează problema stării de stres sau de gestionare eronată a emoțiilor în rândul tinerilor și care duce, din păcate, la depresie și anxietate. 150 de tineri din zone rurale, tineri din familii monoparentale, tineri din centre de plasament, tineri cu dizabilități, tineri de etnie rromă sau alte minorități, tineri fără venit sau cu venituri reduse, vor participa la ateliere de educație civică, educație pentru sănătate, educație juridică și educație financiară. Vor fi selectați tineri cu vârsta între 14 și 35 de ani din București sau din județele Ilfov, Argeș, Giurgiu, Dâmbovița. Proiectul a câștigat o finanțare de 45.000 de lei.
 
Asociația Tinerilor Ingineri din București derulează proiectul ,,Student Career” care atinge problema locurilor de muncă, a digitalizării multor segmente din piața muncii, dar și reconversia profesională mai ales după problemele apărute din cauza pandemiei COVID-19. Se așteaptă ca toți cei 200 de participanți să conștientizeze cât de important e să-și aleagă un domeniu de pe piața muncii potrivit cunoștințelor acumulate în facultate. Vor putea participa studenți din București, Bacău și Iași, iar bugetul aprobat din partea ministerului se ridică la 50.000 de lei.
 
„Felicit toate fundațiile, asociațiile și organizațiile care s-au înscris cu proiecte în cele două concursuri organizate de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse”, a adăugat Firea.
Cu ajutorul banilor europeni atrași de către Consiliul Județean Galați, au fost aduse și date în folosința deja la Spitalul din Tecuci noi echipamente medicale. Este vorba de 9 paturi pentru secția de terapie intensivă, 9 tărgi medicale moderne și mai multe cărucioare pentru transportul pacienților.
 
Valoarea acestei investiții este de aproximativ 600 de mii de lei, iar spitalul, cu sprijinul Consiliului Județean, se pregătește de noi achiziții de echipamente medicale.
 
„Mai mult, de anul acesta, tot cu ajutorul banilor europeni, spitalul are și computer tomograf, care este în procedură de obținere a autorizațiilor necesare pentru a putea fi utilizat. De asemenea, o întreagă echipă de la Consiliul Județean și Spitalul din Tecuci lucrează intens la pregătirea marilor investiții de consolidare, modernizare și dotare a unității medicale”, a transmis Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că plafonul de preț pentru lemnul de foc va fi de 400 de lei/mc, deși în proiectul de ordonanță de urgență, Ministerul Mediului a propus un nivel de 500 de lei/mc.

“Astăzi, Guvernul va adopta decizia de plafonare a prețurilor la lemnele de foc. Este o decizie așteptată de peste 3 milioane de gospodării care folosesc lemnul de foc. În acest sens vom decide ca prețul la lemnul de foc să fie plafonat la 400 de lei pe metru cub, la 1.500 de lei pe tonă la brichetele de lemn și la 2.000 de lei la peleți. Prețurile includ TVA”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

 

PSD anunță că miniștrii social-democrați au îndeplinit toate jaloanele prevăzute, pentru trimestrul III 2022, în Planul Național de Redresare și Reziliență al României.

În același timp, PSD își exprimă speranța că și ceilalți membri ai Guvernului vor îndeplini jaloanele din PNRR aferente domeniului lor de activitate, până la data transmiterii cererii de plată către Comisia Europeană.

„În cazul unor ministere unde întârzierile sunt mai mari, cum ar fi de exemplu Ministerul Energiei, PSD este dispus să ofere sprijin pentru accelerarea activității, astfel încât jaloanele să fie îndeplinite, iar România să poată obține tranșa de fonduri europene aferentă trimestrului III”, a transmis PSD.

Fostul secretar de stat în Ministerul Muncii, Cătălin Boboc, acuzat că s-a branşat ilegal la reţeaua de electricitate, și-a făcut publică demisia pe Facebook.

„Pentru a nu politiza o situație personală care va fi lămurită, și pentru a nu crea în vreun fel presiune, am decis să îmi dau demisia din funcția de membru al Partidului Național Liberal. Consider că este cel mai decent gest politic pe care îl pot face astfel încât imaginea partidului să nu fie afectată de acuzațiile care mi-au fost aduse. Varianta autosuspendării nu există într-un astfel de caz, prin urmare demisia este singura soluție, până la clarificarea situației. Voi reveni cu toate explicațiile și documentele necesare după ce voi face toate demersurile pentru a-mi demonstra nevinovăția. Am fost și sunt un om de partid, le mulțumesc tuturor colegilor mei pentru colaborare, din 2003 și până acum. Îi asigur de buna mea credință și cred că ne vom reauzi!”, a scris Boboc, pe Facebook.

 Purtătorul de cuvânt al PSD, Ştefan Radu Oprea, a cerut ca PNL să ofere clarificări în legătură cu acest caz.

„În legătură cu cercetarea penală pentru furt de energie demarată împotriva liberalului Cătălin Boboc, aşteptăm ca PNL să îşi clarifice cât mai repede poziţia în această chestiune. În contextul crizei energetice, în care cetăţenii mizează pe măsuri de protecţie din partea Guvernului, un astfel de caz poate afecta serios credibilitatea coaliţiei, din care face parte şi PSD. Ne aşteptăm, aşadar, ca până când autorităţile vor ajunge la o concluzie în acest dosar, cei din PNL să se delimiteze de suspiciunile care planează asupra colegului lor de partid”, a transmis Ştefan Radu Oprea. 

De asemenea, în acest caz, polițiștii au deschis un „dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, conform Legii nr. 123/2012 a energiei electrice și gazelor naturale.” 

Casa „Cuza Vodă”, cel mai vechi muzeu din Galați, va fi renovat de Consiliul Județean.

„După consolidarea clădirii, constructorul lucrează la amenajarea interioară. Zilele acestea se montează pardoseala din marmură, după care vor fi instalate corpurile de iluminat și echipamentele pentru climatizare, ele fiind deja achiziționate. La exterior trebuie finalizat soclul, de montat ușa, de realizat ultimele finisaje și de refăcut curtea interioară”, a anunțat Costel Fotea, președintele CJ Galați.

Vești bune și pentru Farmacia Ținc. „De asemenea, la capitolul vești bune, avem un ofertant pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare a Farmaciei Ținc, iar recent am fost anunțați că Ministerul Culturii va aloca fondurile necesare pentru renovarea Conacului de la Mânjina”, a mai transmis Costel Fotea.

Deputatul PSD, Viorica Sandu, anunță că vor fi sancțiuni dure pentru firmele care au oprit banii salariaților dar nu au virat contribuțiile la stat. „Președintele ANAF anunță că peste 71.000 de firme sunt pasibile de plângeri penale pentru că nu au virat contribuțiile salariaților”, afirmă Sandu, într-o postare pe Facebook.
 
„ANAF are datoria să identifice și să rezolve problema pentru cei care NU din rea-voință nu și-au plătit obligațiile, ci pentru că n-au avut cum, au fost/continuă să fie afectați de criza economică, etc. Pentru acești contribuabili de bună credință ANAF trebuie să găsească soluții legale adecvate, precum reeșalonare debitelor restante într-un interval de timp de comun acord convenit. Angajatorii de rea-credință, evazioniști, care se sustrag de la achitarea obligațiilor fiscale reținute de la salariați, dovedesc cât de corectă a fost măsura adoptată de PSD și cât de mare este evaziunea fiscală pe această zonă.
 
În această situație vorbim despre sute de mii de angajați cărora li se fură banii de pensii și de sănătate. Acești angajatori sunt pasibili de plângeri penale pentru că nu au virat contribuțiile salariaților. Pentru ei se vor aplica prevederile OUG 130/2021, care sancționează cu închisoare de la 1 la 5 ani sau amendă reținerea și neplata impozitelor și contribuțiilor angajaților”, susține deputatul Viorica Sandu.

Președintele României, Klaus Iohannis, a avut o serie de discuții cu președintele Consiliului European, Charles Michel, dar și cu alți lideri europeni, înaintea Consiliului European.

Potrivit șefului statului, discuțiile s-au axat pe situația din Ucraina, dar și despre criza energetică.

 „În pregătirea summiturilor care vor avea loc la Praga, am avut astăzi discuții cu Președintele Consiliului European, Charles Michel, Prim-ministrul Luxemburgului, Xavier Bettel, și Prim-ministrul Finlandei, Sanna Marin, cu privire la reuniunea Comunității Politice Europene și principalele subiecte ale reuniunii informale a Consiliului European: Ucraina, energie, securitate și situația economică.”, scrie Klaus Iohannis, pe Twitter.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, susține că protocolul, semnat între primarul orașului Isaccea Anastase Moraru și șeful CNAIR, Cristian Pistol, presupune construcția unui nou drum de acces la Vama Isaccea pentru care CNAIR va asigura suportul tehnic necesar.

 „Aceasta presupune construcția unui nou drum de acces la vama Isaccea pentru care CNAIR va asigura suportul tehnic necesar. Este un proiect esențial pentru a reduce timpii de așteptare și pentru creșterea volumului de mărfuri în acest punct vamal.  Mai mult, o legătură rutieră modernă cu punctul vamal de la Isaccea este absolut necesară, mai ales în actualul context regional.  Situată la doar 150 de kilometri de cel mai mare port al României la Marea Neagră (portul Constanța), vama Isaccea este un punct strategic de legătură pentru transferul de mărfuri între România și Ucraina”, a transmis Grindeanu, pe Facebook.

 

 

Premierul Nicolae Ciucă, lider al PNL, a anunțat că PNL o propune pe Ligia Deca, actual consilier prezidențial, pentru funcția de ministru al educației, în locul lui Sorin Cîmpeanu.

„Ligia Deca este propunerea Partidului Național Liberal pentru Ministerul Educației. Am luat această decizie în ședința Biroului Politic Național al PNL. Doamna Ligia Deca este un foarte bun profesionist, cu o vastă experiență în domeniul educației. A gestionat proiectul "România Educată" în procesul de consultare și cunoaște foarte bine toate prevederile din noile legi ale educației. Este, așadar, în măsură să continue acest amplu proiect, astfel încât să putem respecta calendarul de aprobare pentru propunerile legislative. Am încredere că, până la finalul lunii octombrie, legile educației vor ajunge în Parlament pentru a fi dezbătute și ulterior votate. România educată trebuie să devină o realitate!”, a transmis premierul Ciucă, pe Facebook.

Ligia Deca, 40 de ani, este consilier al preşedintelui Klaus Iohannis la Departamentul Educație și Cercetare din decembrie 2019. Deca a obținut titlul de doctor în științe politice, în anul 2016, la Universitatea din Luxemburg și este absolventă a unui program postdoctoral la New Europe College.

Începând din anul 2010 și până în 2012, a coordonat Secretariatul Procesului Bologna, gestionând procesul de organizare a Conferinței miniștrilor educației din statele membre ale European Higher Education Area, potrivit Administrației Prezidențiale.

În perioada 2012-2015, a fost expert în domeniul politicilor publice, profesor asociat la Universitatea de Vest Timișoara (2014-2015) și SNSPA (2019-2021). În perioada 2017-2020, a fost membru al Boardului Executiv al Comisiei Fulbright în România. De asemenea, a colaborat cu Consiliul Europei şi Comisia Europeană, în calitate de expert.

Sorin Cîmpeanu și-a dat demisia din funcția de ministru al educației, după ce a fost acuzat că a plagiat într-un curs universitar.