Dalia Birsan

1.092 de deţinuţi din cei 1.193 identificaţi cu drept de vot şi-au exprimat în scris intenţia de a vota la alegerile locale din 27 septembrie, informează Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP). Termenul limită pentru depunerea listelor nominale şi a cererilor, la secţia de votare în a cărei rază teritorială se află penitenciarul sau locul de deţinere, este preziua votării, cel mai târziu la ora 20:00.

Persoanele deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă sau persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale şi care au domiciliul sau reşedinţa în unitatea administrativ teritorială pe raza căreia se află penitenciarul sau locul de deţinere, iar în cazul municipiului Bucureşti, în sectorul pe raza căruia se află penitenciarul sau locul de deţinere, votează prin intermediul urnei speciale.

Procedura care se aplică pentur ca persoanele aflate în detenţie să poată vota include: identificarea persoanelor private de libertate cu drept de vot şi informarea acestora cu privire la posibilitatea exercitării dreptului de vot prin intermediul urnei speciale; informarea persoanelor private de libertate cu drept de vot cu privire la necesitatea formulării cererilor privind exercitarea dreptului de vot; depunerea diligenţelor necesare eliberării actelor de identitate persoanelor cu drept de vot care nu posedă sau preschimbării celor al căror termen de valabilitate este expirat; depunerea listelor nominale, împreună cu cererile, la secţia de votare în a cărei rază teritorială se află penitenciarul sau locul de deţinere; stabilirea şi amenajarea unui spaţiu corespunzător în cadrul unităţii, pentru amplasarea urnelor şi a cabinelor de vot, cu dotări minime pentru asigurarea secretului votului.

În contextul pandemiei de COVID-19 vor fi luate măsuri speciale: pe durata votării persoanele private de libertate vor purta masca de protecţie respiratorie; înainte de înmânarea ştampilei de vot şi a cărţii de identitate, persoanele private de libertate vor primi mănuşi de unică folosinţă, care vor fi dezinfectate şi aruncate în recipiente special amenajate, dpă exercitarea dreptului de vot; va fi evitat contactul între deţinuţii care îşi exercită dreptul de vot, astfel că nu vor interacţiona deţinuţi cazaţi în secţii diferite.

Echipa biroului electoral al secţiei de votare, care se deplasează cu urna specială, şi eventualii supraveghetori şi observatori străini acreditaţi în acest scop vor fi supuşi triajului epidemiologic la intrarea în unitate şi vor completa chestionarul COVID-19. Purtarea echipamentului individual de protecţie este obligatorie din momentul accesului în unitate.
Totodată, pe toată durata desfăşurării procedurilor de votare, va fi respectată distanţarea fizică faţă de persoanele private de libertate şi faţă de personalul angajat al unităţii.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe mai multe artere rutiere din județele Bacău, Brăila, Buzău, Constanța, Călărași, Tulcea, Vaslui și Vrancea circulația rutieră se desfășoară îngreunat, din cauza ceții.

Din acest motiv, pentru a preveni producerea unor evenimente nedorite pe drumurile publice, sfătuim conducătorii auto să adapteze în permanență viteza de deplasare la condițiile meteo-rutiere, să mărească distanța de siguranță față de vehiculele dinainte, să nu efectueze manevre periculoase în trafic și să utilizeze sistemul de iluminare al vehiculului în mod corespunzător, transmite Poliția Română. 

Sute de preşedinţi şi locţiitori din secţiile de votare se retrag din cauza COVID-19. În Dolj, de exemplu, aproape jumătate dintre aceştia au cerut să fie înlocuiţi, iar la Constanţa, aproximativ un sfert.

Pentru riscul la care se expun, statul îi plăteşte cu 1.250 de lei pentru cinci zile petrecute în secţiile de votare, potrivit Mediafax. 

Preşedinţii şi locţiitorii din secţiile de votare se pot retrage până pe 26 septembrie.

Premierul Ludovic Orban a declarat că România va încerca să introducă în fabricaţie Euthyrox, medicamentul care este vital pentru pacienţii cu afecţiuni ale tiroidei şi care a lipsit din farmacii mai bine de jumătate de an.

"Intrarea în fabricaţie nu este un proces care să se producă de azi pe mâine. Există această intenţie. Trebuie să vă spun un lucru. Cantităţile de Euthyrox sau substanţă echivalentă au crescut în ultimele şase luni. S-a creat criză în anumite judeţe din cauza faptului că pentru a evita deplasările foarte frecvente la farmacii, s-a dat posibilitatea achiziţionării pe o perioadă mai lungă de o lună. Din cauza asta sunt unii pacienţi care au luat cantităţi mai mari şi de aceea s-a creat o criză. Dar raportat la cantităţile obişnuite, cantităţile achiziţionate puse pe piaţă sunt mai mari. Eu am vorbit cu ministrul Sănătăţii pe tema asta de mai multe ori şi m-a asigurat că se fac eforturi pentru a creşte constant cantitatea care este pusă pe piaţă, astfel încât să facă faţă cererii care există. Ce îi rog pe pacienţi - să nu îşi ia chiar în cantităţi atât de mari, să facă stocuri, pentru că există un contract care asigură acest medicament pentru necesităţile evaluate în mod medical şi în mod evident, vom încerca să îl introducem în fabricaţie în România", a afirmat Ludovic Orban, miercuri, la Galați.

Euthyroxul este un medicament folosit în tratamentul afecțiunilor tiroidiene. Compusul activ levotiroxină este utilizat în tratarea hipotiroidismului, a gușii, a tumorilor tiroidiene. Tratamentul cu Euthyrox reprezintă o substituție a hormonilor tiroidieni, când tiroida are deficiențe de funcționare.

 

Preotul militar al Garnizoanei Timișoara a murit la vârsta de 37 de ani, după ce a fost confirmat cu Covid-19.

„Astăzi a plecat prea devreme dintre noi, răpus de virusul SARS-CoV-2, un om extaordinar și un colaborator apropiat al Instituției Prefectului Județul Timiș, Părintele Radu Cosmin Bogdan, preotul militar al Garnizoanei Timișoara”, a transmis Prefectura județului Timiș pe pagina de Facebook.

Preotul militar era născut în 1983 și avea trei copii. Acesta a slujit la Catedrala mitropolitană din Timișoara și la mai multe biserici din oraș, iar în 2010 a fost numit prin concurs preot militar la Brigada 18 infanterie Banat.

Preotul a murit la Spitalul Victor Babeș din Timișoara, unde lupta cu Covid-19, în urma unui stop cardiorespirator. El suferea de obezitate gradul 1, fără alte comorbidități. 

„Cu adâncă durere în suflet anunțăm că preotul militar ic. stav. dr. Radu-Cosmin Bogdan (1983-2020) a trecut la cele veșnice în ziua de 23 septembrie 2020, după o scurtă și foarte grea suferință”, a anunțat Mitropolia Banatului.

Operațiunea de reabilitare și modernizare de la Muzeul Casa Colecțiilor din Galați este în toi. Reprezentanții Consiliului Județean au anunțat că lucrările se desfășoară în interiorul clădirii. Până la finalul lucrării, clădirea de patrimoniu care a adăpostit fosta farmacie Ținc va fi consolidată, termoizolată și dotată cu aparate moderne.

Lucrarea comandată de Consiliul Județean presupune refacerea hidroizolaţiei de la subsol, a zidăriei şi a instalaţiilor electrice. Totodată, monumentul istoric este consolidat, acoperişul este reabilitat, iar ornamentele de pe faţadă şi scările interioare sunt restaurate. Conform planului, muzeul va fi dotat cu sisteme de detecţie şi alarmare la incendiu și efracţie, de supraveghere şi înregistrare video şi de control acces.

Nu în cele din urmă, proiectul mai prevede dotarea spaţiului muzeal cu vitrine moderne şi panouri mobile, dar și digitizarea monumentului de arhitectură, astfel încât sediul Muzeului Casa Colecţiilor să poată fi scanat 3D și să se realizeze tururi virtuale. Valoarea investitiei este de aproximativ 3,5 milioane de lei, fonduri europene.

Clădirea a fost construită în anul 1900. Încă de la început a fost sediul Farmaciei Ținc, purtând numele unui celebru farmacist gălățean. Constantin Ţinc a locuit și muncit în imobilul care acum este monument istoric, iar ca recunoaștere a realizărilor sale a fost primar al orașului Galați în mai multe mandate și senator de Covurlui. După ce a fost naționalizată în perioada comunistă, clădirea a fost folosită tot ca farmacie. În 2012, Farmacia Ținc a fost preluată de Consiliul Județean și a devenit Muzeul Casa Colecțiilor.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis ca școlile din România unde vor funcționa secții de votare pentru alegerile locale de duminică să fie închise începând din 25 și până în 29 septembrie, inclusiv. În aceste zile vor fi făcute cursuri online.

"Art. 1 Activitatea didactică ce presupune prezența fizică a elevilor și a cadrelor didactice în cadrul unităților de învățământ preuniversitar în care sunt organizate secții de votare pentru desfășurarea alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020, stabilite conform Registrului secțiilor de votare administrat de Autoritatea Electorală Permanentă, se suspendă începând cu data de 25.09.2020 până la data de 29.09.2020 inclusiv.

Art. 2 Activitățile didactice pentru unitățile prevăzute la art. 1 vor fi desfășurate în sistem on-line, conform metodologiilor specifice aprobate la nivelul Ministerul Educației și Cercetării.

Art. 3 Activitățile didactice prevăzute la art. 1 se vor relua începând cu data de 30.09.2020 cu respectarea tuturor condițiilor de siguranță și igienă sanitară", se precizează în decizia Comitetului Național pentru Situații de Urgență. 

Pentru alegerile de duminică, 27 septembrie, vor fi organizate 18.794 secţii de votare, cele mai multe dintre ele fiind în unități de învățământ.

Premierul Ludovic Orban a anunnțat, miercuri, la Galați că e foarte dificil de pus în practică testarea membrilor secţiilor de votare pentru depistarea Covid 19.

 ,,Este foarte dificil de pus în practică. Am mai auzit astfel de solicitări. Deşi am crescut constant capacitatea de testare, ea este la nivel naţional de 32-33.000 de persoane. Obligaţia centrelor de testare este aceea de a asigura testarea pentru cei aflaţi în situaţia de definiţie de caz, cei care au simptome, cei care au istoric de deplasare, cei care au participat la situaţii în care se puteau infecta cu coronavirus. Fiind o capacitate mică, gândiţi-vă că în fiecare birou electoral de secţie de votare sunt aproximativ 11 reprezentanţi ai partidelor, înmulţiţi cu câteva zeci de mii de secţii de votare şi am ajunge la un număr foarte mare care ar depăşi capacitatea de testare. Din acest motiv în ordinul comun şi în hotărârea de guvern am prevăzut nişte măsuri care să reducă la maximum riscul de răspândire”, a declarat Orban, la Galați. 

 

Poliţia Română efectuează, marţi, 74 de percheziţii domiciliare în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, contrabandă cu ţigări, trafic de droguri şi înşelăciune,.

Potrivit MAI, perchezițiile sunt efectuate sub supravegherea procurorilor de la unitățile de parchet competente, în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, contrabandă cu țigări, trafic de droguri și înșelăciune.

„Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor bănuite, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză”, se precizează în comunicatul de presă al MAI.

Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne pentru combaterea infracționalității de orice fel și pentru asigurarea ordinii și liniștii publice.

O cisternă încărcată cu 24 de tone de substanţă puternic volatilă s-a răsturnat marţi dimineaţă, traficul rutier fiind oprit. Sunt scurgeri pe carosabil, riscul de explozie fiind ridicat. Din fericire, nu sunt persoane rănite.

”La intersecţia dintre DN2 cu DN1B, la kilometrul 104+700 de metri, în zona municipiului Buzău, judeţul Buzău, o cisternă încărcată cu 24 de tone de substanţă volatilă a pătruns în sensul giratoriu şi s-a răsturnat”, anunţă Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

O macara urmează să fie adusă pentru a ridica cisterna şi a o repune pe roţi. La fața locului au fost dislocate 5 echipaje de salvatori care au acționat pentru izolarea zonei, protecția și limitarea scurgerilor de substanțe, respectiv reducerea riscurilor existente.

De asemenea, in sprijin a fost solicitat un echipaj de cercetare CBRN din cadrul Unității Speciale de Intervenție în Situații de Urgență – Ciolpani, a anunțat ISU Buzău.